Asia Fest ajunge pentru prima dată la Brașov 1-3 august, trei zile de cultură și gastronomie asiatică în inima orașului

Postat de Bucataras in Cu de toate pe 31 Iul 2025, 13:51

Articol pe placul a 3 bucatarasi
comenteaza

După 11 ediții de succes în București, Asia Fest, primul și cel mai mare eveniment din Europa de Sud-Est dedicat culturii și gastronomiei asiatice, se extinde și ajunge, în premieră, în “Orașul de sub Tâmpa”. Între 1 și 3 august, Brașovul devine gazda unei experiențe senzoriale autentice, cu arome, culori și tradiții asiatice spectaculoase.

Evenimentul va transforma zonele centrale, Bulevardul Eroilor (între Modarom și Strada Postăvarul), Strada Republicii și Strada Politehnicii, într-un veritabil târg multicultural, în care vizitatorii vor descoperi tradițiile, gastronomia și arta a 14 țări asiatice: Japonia, Coreea de Sud, China, Thailanda, Vietnam, Filipine, Sri Lanka, India, Turcia, Pakistan, Siria, Liban, Iran și Indonezia.

Programul festivalului este următorul:
Vineri, 1 august: 12:00 – 22:00
Sâmbătă și duminică, 2–3 august: 10:00 – 22:00
Intrarea este gratuită.

Explozie de arome și delicii asiatice, pentru toate gusturile

Una dintre atracțiile principale ale Asia Fest Brașov este zona gastronomică, unde vizitatorii sunt invitați să pornească într-o adevărată călătorie culinară prin diverse regiuni ale Asiei. Într-un decor de street-food asiatic, se vor putea savura preparate tradiționale și moderne din India, China, Japonia, Coreea de Sud, Vietnam, Thailanda, Filipine, Sri Lanka, Iran, Liban, Siria și Turcia, toate pregătite pe loc, cu ingrediente autentice și condimente exotice.

 Zona de food va fi animată de prezența unor vendori renumiți și restaurante specializate în bucătării asiatice.

 India, cu aromele sale inconfundabile, aduce savoare la Asia Fest Brașov printr-o selecție de preparate tradiționale care cuceresc deopotrivă prin culoare, textură și gust. Vizitatorii vor putea savura celebrul Butter Chicken, un preparat cremos cu pui fraged în sos de roșii și unt, dar și intens aromatul Chicken Tikka Masala, cu note de iaurt, garam masala și ghimbir. Nu va lipsi nici Biryani, orezul cu mirodenii gătit lent alături de carne și ierburi parfumate, un adevărat simbol al bucătăriei indiene. Pentru o gustare rapidă și plină de savoare, vizitatori festivalului vor putea alege samosa, pachețele crocante umplute cu cartofi și condimente. Fiecare preparat reflectă tradiția culinară a regiunilor din India și promite o experiență autentică pentru iubitorii de arome intense și exotice.

 

Arome din China, direct în inima Brașovului, la Asia Fest

Bucătăria chineză își face simțită prezența prin preparate savuroase, echilibrate perfect între gusturi dulci, picante și umami. De neratat sunt clasicele pachețele de primăvară, crocante și aromate, servite ca aperitiv în stil tradițional. Vor fi și reinterpretări ale preparatelor chinezești ca tăieței cu vită în stil Sichuan, intens condimentați, și orez prăjit cu legume și ou, gătit rapid la wok. Printre preferatele vizitatorilor unui astfel de festival care vor putea fi degustate sunt puiul dulce-acrișor și baozi, chifle pufoase umplute cu carne, pregătite la abur. Fiecare preparat este o incursiune în cultura culinară chineză, oferind un gust autentic al uneia dintre cele mai îndrăgite gastronomii asiatice.

 

Japonia culinară, rafinament în farfurie

Vizitatorii Asia Fest Brașov vor putea explora gusturile rafinate ale Japoniei printr-o selecție de preparate care îmbină tradiția cu creativitatea modernă. Printre atracțiile inedite se numără burgerii japonezi cu chiflă neagră, pui tempura crocant și sos teriyaki, o reinterpretare contemporană a street food-ului nipon. Nelipsite sunt și diferitele tipuri de sushi, de la clasicul maki la variante vegetariene sau cu pește crud, pregătite cu grijă și precizie. Pentru un plus de autenticitate, vizitatorii pot încerca o porție de supă ramen, cu tăieței, ou marinat și toppinguri tradiționale.

 

Sri Lanka, explozie de arome exotice

Bucătăria din Sri Lanka aduce la Asia Fest Brașov un melanj vibrant de influențe indiene, arabe și asiatice, cu preparate intens condimentate și pline de savoare. Printre cele mai apreciate delicii srilankeze se numără rice & curry, un fel de bază servit cu orez pufos și diferite tipuri de curry (de pui, pește sau legume), acompaniate de chutney picant sau linte. Kottu roti, un preparat emblematic de street food, combină pâinea tradițională (roti) tăiată fin, amestecată pe plită cu ou, legume și carne, într-un ritm aproape muzical. De asemenea, nu trebuie ratate fructele de mare gătite în stil srilankez, cum ar fi creveții cu sos de cocos și chili sau inelele de calamar trase în unt și condimente. Fiecare farfurie e o invitație la descoperirea unei culturi culinare puțin cunoscute, dar profund memorabile.

 

Thailanda, Vietnam și Filipine, arome inedite din Asia de Sud-Est

Asia de Sud-Est își etalează savoarea la Asia Fest Brașov printr-o selecție spectaculoasă de preparate tradiționale din Thailanda, Vietnam și Filipine. Bucătăria thailandeză impresionează cu echilibrul său perfect între dulce, acru, iute și sărat, iar vizitatorii pot savura arome intense în preparate precum Pad Thai, curry-urile verzi și roșii cu lapte de cocos, ori creveții în sos chilli. Din Vietnam vine celebra supă Phở, dar și pachețelele de primăvară, salatele fresh cu ierburi aromatice și bánh mì, sandvișul vietnamez reinterpretat. Filipinele completează tabloul cu rețete inedite și autentice precum adobo, tocino sau noodles prăjiți cu legume și ou, alături de preparate de street food cu carne marinată, gătite rapid și intens condimentate. Această combinație de tradiții culinare oferă o experiență unică de gust și textură,  o veritabilă călătorie printre tăiței, condimente exotice și arome de neuitat.

 

Deserturi exotice pentru toate gusturile

Asia Fest Brașov aduce un strop de răsfăț pentru iubitorii de dulce, printr-o selecție delicioasă de deserturi asiatice tradiționale și moderne. Publicul va putea savura faimoasa înghețată thailandeză prăjită pe plită, spectaculoasă nu doar la gust, ci și la prezentare. Din Orientul Mijlociu, Turcia, Siria și Liban trimit arome bogate și parfumate în baclavale, cataifuri, rahaturi și prăjituri cu fistic și miere, perfecte pentru un final de masă orientală. Japonia completează tabloul cu rafinatul mochi, un desert delicat din orez glutinos umplut cu cremă de fructe, matcha (ceai verde) sau pastă dulce de fasole. Fiecare colț de dulce spune o poveste culturală diferită, dar toate promit o experiență de neuitat.

Festivalul pune astfel în valoare diversitatea culinară a Asiei, invitând participanții să guste, să descopere și să se bucure de preparate care îmbină tradiția cu inovația, fiind potrivite atât pentru gurmanzi, cât și pentru cei curioși să exploreze gusturi noi.

Un spectacol al tradițiilor și modernității asiatice

Timp de trei zile, Asia Fest Brașov transformă centrul vechi într-un veritabil caleidoscop

cultural, aducând în prim-plan un amestec fascinant de tradiții străvechi și influențe contemporane din Asia. De la obiceiuri și expresii artistice specifice diferitelor regiuni până la stiluri moderne care definesc societățile actuale, festivalul oferă o incursiune autentică în diversitatea culturală a continentului asiatic.

 

Publicul va fi purtat printr-o călătorie spectaculoasă, animată de spectacole de muzică și dans, atât tradiționale, cât și moderne, inspirate din cultura Japoniei, Vietnamului, Indiei, Thailandei, Coreei de Sud, Chinei, Turciei și Filipinelor.

 

Pe scenă vor avea loc demonstrații spectaculoase de arte marțiale, momente artistice variate și performance-uri interculturale.

Printre show-urile desfășurate pe parcursul evenimentului se numără:

  • Dansul Dragonului Chinezesc, simbol al norocului și reînnoirii;
  • Demonstrații de arte marțiale cu instructorul Evgeniy Bezruchnikov;
  • Atelierul de dans japonez Bon Odori, ce invită publicul să participe active;
  • Dansuri indiene clasice și moderne, susținute de IndraDance Academy, sub coregrafia Alexandrei Roșu și de Mirvani Dance Academy;
  • Belly Dance cu cei de la Școala Sundari (Brașov), sub coordonarea

Ana Mariei Mărginean;

  • Povestea sari-ului – o prezentare culturală despre eleganța vestimentației indiene,
  • Bhangra și muzică devoțională – elemente din cultura Punjabi și spiritualitatea

 asiatică;

  • Recitaluri live susținute de artiști precum Monica Silaghe, Fang Shuang (China) și Anna Pitiș Moroșanu.
  • Spectacolul de muzică și dans Ritmurile Asiei, susținut de Asociația Smart Art.

 

Fanii culturii pop asiatice vor fi încântați de secțiunea dedicată fenomenului K-Pop, cu:

  • Show-uri de K-Pop Dance susținute de trupe locale și naționale (Karma, Double Beat);
  • K-Pop Random Dance Challenge, susținut de clubul Double Beat Brașov și K-Pop Music cu Sara Cigliola;
  • Asian Party cu DJ Pixar Stelar, DJ Manu și MC Giri Sisodyia, în serile de weekend, care vor deveni pline de energie și ritmuri moderne asiatice.

 

Evenimentul va găzdui și o serie de activități culturale și literare:

  • Lansarea cărții „Dragostea în noul mileniu” de Can Xue (Editura Humanitas Fiction);
  • Prezentarea volumului pentru copii „Ramy’s – Călătoria unei zâne în Ținutul Foarte Îndepărtat”;
  • Călătorie literară în lumea lui Tagore, poetul național al Indiei.

 

În plus, „Drumul mătăsii” va fi adus la viață prin momente dedicate taiji-ului, dansurilor chinezești și ceremoniilor tradiționale ale ceaiului, susținute de Institutul de Artă Euroasiatic. Parada costumelor tradiționale asiatice va aduce un plus de culoare și spectacol, reunind participanți din toate țările reprezentate.

 

Atmosfera este completată de muzică ambientală asiatică și activități recreative precum concursul “Curry King” sau “Parada cosplay”, toate contribuind la o experiență multiculturală autentică.

 

Ateliere culturale interactive pentru toate vârstele

Pe lângă spectacolele de scenă, experiența culturală Asia Fest Brașov este completată cu o gamă variată de ateliere culturale, desfășurate vineri între orele 12:00 și 22:00, iar în weekend între 10.00 și 22.00. Acestea sunt menite să aducă Asia mai aproape de vizitatori, într-un mod interactiv și educativ.

 

Participanții vor avea ocazia să experimenteze:

  • Arta japoneză a hârtiei prin ateliere de origami, jocul de cărți tradițional Hanafuda și caligrafie japoneză (shodo), oferite de Comunitatea Kumagumi și Centrul de Studii Româno-Japoneze „Angela Hondru”;
  • Cultura vizuală coreeană prin pictură pe evantaie și lampioane, personalizarea de accesorii tradiționale și photo corner-ul dedicat costumului hanbok – activități organizate de Asociația Sarang Hanguk și Nan Kibun;
  • Costume tradiționale asiatice, cu posibilitatea de a proba yukata și kimono, și de a fotografia momente memorabile în decoruri specifice asiatice;
  • Caligrafie și degustare de ceai chinezesc, pictură pe ceramică, ateliere de WuShu și Taichi, organizate de Institutul de Artă Euroasiatic și partenerii săi;
  • Tatuaje cu henna, face painting, ateliere creative de slime, pictură și confecționare de obiecte artizanale, susținute de Creative Arts Center, IOM România și colaboratori locali;
  • Kendama, într-o zonă special amenajată de cei de la Depozitul Kendama;
  • Yoga și meditație, ședințe de relaxare și reconectare, oferite de Sahaja Yoga Bhajan;
  • Ceremonii autentice ale ceaiului și sesiuni de „dress crafting”, pentru cei pasionați de stiluri tradiționale asiatice;
  • Board games cu specific asiatic și zona de obiecte promoționale Asia Fest (tricouri, sacoșe, suveniruri);
  • Atelier de prim ajutor, susținut de Crucea Roșie Brașov, un punct de informare și învățare utilă, deschis pe toată durata festivalului.

 

Fiecare activitate este gândită pentru a încuraja dialogul cultural, exprimarea artistică și descoperirea unor tradiții fascinante într-un mod accesibil tuturor, de la cei mici la cei mari.

 

Târg de produse tradiționale și moderne din Asia

Pentru cei pasionați de stilul și rafinamentul asiatic, Asia Fest Brașov include și un târg, unde vizitatorii pot descoperi și achiziționa o gamă variată de produse tradiționale și contemporane din diverse țări asiatice. De la produse alimentare și băuturi exotice, până la articole vestimentare și obiecte decorative, zona de shopping promite o experiență completă, autentică și plină de culoare.

Printre produsele disponibile se numără:

·       Ceaiuri asiatice, condimente, snacks-uri, cafea și cocktails cu specific oriental,

·       Articole vestimentare și de decor din India, Japonia, Coreea și alte țări asiatice, inclusiv kimono, hanbok sau accesorii handmade,

·       Cosmetice coreene și produse de îngrijire inspirate din ritualurile asiatice de frumusețe,

·       Produse dedicate culturii pop asiatice: articole cosplay, tricouri cu design tematic, suveniruri și obiecte „Japanese style”,

·        Cărți, jocuri și decorațiuni tematice, ideale pentru cei care vor să păstreze un fragment din atmosfera festivalului.

 

Zona de târg este deschisă pe întreaga durată a festivalului și completează perfect experiența multiculturală oferită de Asia Fest, fiind un punct de atracție atât pentru colecționari și pasionați, cât și pentru cei aflați la prima întâlnire cu cultura asiatică.

 

Detalii suplimentare despre programul complet, atelierele și activitățile desfășurate pe parcursul Asia Fest sunt disponibile pe:

·       website-ul oficial - www.asiafest.eu

·       Instagram - https://www.instagram.com/asiafestromania

·       Facebook - https://www.facebook.com/AsiaFestRomania

·       Tik Tok - https://www.tiktok.com/@asiafestromania

 

Organizatori: Creative Arts, Media Events & Entertainment

Parteneri: Primăria Municipiului Brașov, Asahi Beer, Coca Cola, La Fântâna

 

Parteneri culturali:Ambasada Repubicii Filipine la București, Centrul de Studii Româno-Japoneze "Angela Hondru", Centrul de Studii Româno-Coreene, Asociația Haramitchi RO, Tenshin, Asociația Culturală Sarang Hanguk, Asociația Culturală Nan Kibun,  Indra Dance Academy, Institutul de Artă Euroasiatic, Shanghai Wu Shu, IOM Romania, Centrul Cultural Turc Yunus Emre, Asociația Smart Art (Carmen Pesantes).

 

Parteneri media: Magic FM, Monitorul Expres, Wall-Street.ro, Kudika.ro, Garbo.ro, retail.ro, NewsBucuresti.ro, DescoperaBucurestiul.eu, PRwave, Bucataras.ro, Gustos.ro, Culinar.ro, Reteteculinare.ro, Bucureștii Vechi și Noi, Munteanu, MeniuTV, ZilesiNopti.ro, K Drama Romania, MedMondi.ro, DAILY Magazine, Nine O’Clock, High League.

 

Pentru alte informații: Alexandra Dinu, 0722 233 114/[email protected]

 

Recomandari pentru tine si casa ta

Comentarii (0)

Adauga comentariu
  • zambet
    • :))
    • :)
    • :D
    • =D>
    • >:D<
    • :x
    • :-*
    • :S
    • >:)
    • :">
    • :((
    • :(
    • ;)
    • :P
    • =))
    • :-h
    • :-q
    • :-bd
    • <:-P
    • :-??
    • \:D/
    • ;;)
    • @};-
    • ~O)
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

File de cod cu rosii cherry la tigaie

de Caty 3

ieri la 20:11

Brioșe cu căpșuni și ciocolată albă - Delicioase și ușor de făcut

ieri la 09:27

Chiftelute de cartofi - Gustoase si usor de facut

pe 30.07 la 12:45

Castraveți murați pane - Aperitiv crocant și delicios

pe 30.07 la 08:37

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Rocsi

1282 puncte

RODIMUR

1106 puncte

vasimur

157 puncte

Valclaudia

100 puncte

MotanLaOale

52 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]