Anul acesta am cam fost restanţiera la plimbareala din diferite motive,în special din lipsa de timp şi a faptului că devin din ce în ce mai costisitoare în aste vremuri de criza.. Aşa ca musai a fost sa fac o ieşire ca nu mai bifasem nimic în agenda demultişor.
Prima destinaţie a fost Grădina Zmeilor deşi ţinta calatoriei era alta.Demult planificasem sa ajung si aici,începusem sa cred ca nu va mai fi posibil.
Aceasta este situata în judetul Salaj,la 10 km de orasul Jibou,fiind o rezervatie naturala,arie protejata ce se întinde pe doua hectare,în bazinul Almaşului ,în partea vestica a satului Gâlgaul Almaşului.
Desi se aseamana mult cu Babele din Bucegi si este o rezervatie unica în Europa,aceasta este o zona turistica puţin exploatata,desi este de o frumuseţe uluitoare.
Accesul se face foarte usor pâna foarte aproape de formatiunile stâncoase,putând privi imensele blocuri de piatra atât de la baza lor cât si de la înaltime,privelistea fiind încântatoare.Dupa ce am urcat cam greu peste stânci(partenerul meu mi-a zis „hopa sus ursuleţ”),am descoperit ca existau scari din lemn pentru un acces mai uşor.
Stâncile au forme bizare de turnuri,ciuperci,ace, de oameni ori de animale si s-au transformat de-a lungul timpului sun actiunea vântului,a apei,îngheţului si dezgheţului,precum si a prabusirilor si surparilor.
Localnicii au denumit zona „Fata cătănii” pornind de la legenda ce povesteste despre o fata îndragostita de o cătană si transformata în stana de piatra prin blestemul mamei sale vitrege.Stânca Fata cătănii,care reprezenta o fata tânara alaturi de un soldat, s-a prabusit în urma unor inundaţii,dar celelalte stânci au primit si ele denumiri interesante: Zmeul şi Zmeoaica,Moşu,Calugarii,Căpitanul,Soldaţii,Eva,Dorobanţul,Degeţelul ori Sfinxul,fiecare având o frumusete aparte.
Amuzant era ca la popasul din apropiere se servea „ciorba de cătană” :)))))
Asezata confortabil pe o stânca,cu o privelişte de o frumuseţe care-ţi taie respiraţia,mai ca n-aş mai fi plecat de acolo.Ma cuprinsese o senzaţie atât de placuta de tihna sufleteasca.Dar cum norii ne mai ameninţau din când în când vroiam sa ajungem si la urmatoarea
Va las mai bine în compania pozelor care spun mai mult decât cuvintele.Când eşti înconjurat de atâta frumuseţe cuvintele nu prea-şi mai au rostul.
multumesc
