Interviurile bucataras.ro: Mihaela11_jo

Postat de Bucataras in Bucatarasii pe 15 Sep 2014, 12:35

Articol pe placul a 34 bucatarasi
comenteaza
Interviurile bucataras.ro: Mihaela11_jo

 Dragi bucatarasi, pe acest site am cunoscut virtual si personal prieteni deosebiti, de la care am invatat multe lucruri minunate, nu numai retete deosebite.

 

Antreul

 
1.Sa ne prefacem ca nu ne stim aproape deloc. Asadar, cine esti si ce ai facut in ultimii 20 de ani?
Sunt medic de medicina generala , am lucrat 16 ani la o clinica de caritate si acum am cabinetul meu privat la Amman, in Iordania, unde traiesc de 32 de ani. Am 3 copii minunati si dupa ce au terminat facultatile pe care si le-au ales , mi-am permis sa calatoresc dupa voia inimii mele la conferinte medicale si vacante exotice.
Acum lucrez cu US AID la un proiect de planificarea familiei, deoarece natalitatea excesiv de mare este o problema deosebita pentru o tara cu resurse economice si de apa limitate, cum este Iordania. Este un proiect care imi ia foarte mult timp si din aceste motive nu reusesc sa intru pe bucataras.ro atat de frecvent cat as dori eu; am inca o multime de retete de postat pe lista de asteptare. Multe seri si zile de vineri (ziua mea libera ha ha ha) le petrec la cursuri de continuarea educatiei medicale.
Dar mai presus si inainte de toate am fost o mama pentru copiii mei. Ei au fost prioritatea mea absoluta.
 
2. Care sunt calitatile pe care prietenii le apreciaza la tine?
Sinceritatea, firea mea vesela si faptul ca intotdeauna pot conta pe ajutorul meu.
 
3. Principalul tau defect?
Sinceritatea…Incapatanarea…
 
4. Care sunt cele mai indraznete planuri pe care le ai?
Sau le-am avut? Am reusit sa-mi fac o cariera la care am visat intr-o tara complet noua, intr-o limba complet necunoscuta si sa ma familiarizez cu o cultura care ma fascina inca din copilarie , cand am citit pentru prima oara “1oo1 de nopti “. Numai cine a trait in diaspora stie ce inseamna “bariera” de limba si “bariera” culturala. Putini dintre bucatarasi stiu asta, dar sunt foarte pasionata de literatura si desi am fost eleva la o clasa speciala de fizica, anual am participat la olimpiada republicana de limba si literatura romana “Mihai Eminescu”.
Visul meu este sa reusesc sa scriu o carte despre viata pe taramul celor “1001 de nopti” in zilele noastre: legenda si realitate.
 
5. Cum te-ai indragostit de Bucataras.ro? (fara sa stii ca site-ul a fost lansat de doi barbati)
Din pura intamplare; sotia unui fost coleg de liceu m-a rugat sa o ajut cu un vot la un concurs de pe bucataras.ro; dar pentru aceasta a trebuit sa-mi fac mai intai un cont.
Astfel am intrat pe site si de la inceput m-au impresionat varietatea de retete, dar si prezentarea deosebita. A fost dragoste la prima vedere! Dar mai ales m-au impresionat prietenia si entuziasmul cu care am fost primita imediat dupa ce am postat cateva retete traditionale arabesti. Si atunci m-am decis ca, in masura timpului meu liber, sa-i familiarizez pe prietenii mei bucatarasi cu retetele si secretele bucatariei arabe, asa cum le-am invatat de la localnice.
 
6. Unde petreci mai mult timp intr-o zi: pe net sau in bucatarie?
In bucatarie, bineinteles. Pe net intru mai mult seara, cand ma intorc de la cabinet. Dar si cand sunt la bucatarie, am tableta alaturi, mereu in cautare de retete noi si nu in ultimul rand de idei de a prezenta bucatele cat mai original si mai atragator. Si de vina e numai bucataras.ro care ma ispiteste mereu !!!
 
7. Cand si cum ti-ai descoperit talentul in bucatarie?
Nu pot spune ca am un talent deosebit la bucatarit. Pana la 27 de ani nu am stiut sa fac decat salata de boeuf, salata de ardei copti, prajitura negresa si crema pentru torturi…ha ha ha… Dar am prins pasiunea de a gati pentru copiii mei; mereu doream sa le pregatesc ceva special si toate torturile si prajiturile pentru zilele lor de nastere au fost pregatite exclusive de mine acasa…
 

Felul principal

 
1.Care e felul de mancare care iti aduce aminte de copilarie?
Cele mai frumoase amintiri din copilarie le am din vacantele de Craciun pe care le petreceam la bunica mea in Valea Jiului si din cosul cu prajituri pe care le pregatea, favorita mea era prajitura “Greta Garbo”.
 
2. Ce ai manca in fiecare zi si tot nu te-ai satura?
Tortul cu crema de lamaie al mamei mele.
 
3. Unde ai mancat cel mai tare preparat ever?
Cheesecake cu fructul pasiunii (“passion fruit”) in Sri Lanka.
 
4. Care e reteta cu care dai pe spate pe oricine, oricand?
Dovlecei zuchinni umpluti cu carne macinata in supa de iaurt.
 
5. Care e cel mai bun pont culinar pe care l-ai primit vreodata?
De la soacra mea, care m-a invatat ca pentru sarmalutele in foi de vita cele mai bune sunt frunzele de vita de la strugurii negrii, deoarece sunt mai fragede si mai acrisoare decat cele de la strugurii albi.
 
6. Care e cea mai mare boacana pe care ai facut-o in bucatarie?
Am facut un tort cu crema de cacao si nu am fost atenta ca untul era sarat…A iesit super ca aspect, dar crema …
 
7. Ce nu ai manca nici daca ti s-ar oferi la schimb un sac de bani?
Melci.
 

Desertul

 
1.Ce ti se pare sexy?
Rafinament …gentilete…gratie…simtul umorului…
 
2. Cum arata barbatul ideal, in viziunea ta?
Barbatul ideal este acela care ajunge sa-ti citeasca dorintele: sotul meu, cu care am petrecut 37 de ani minunati …
 
3. La ce visezi?
Pace! Cine a trait ca mine intr-o zona conflictuala exploziva stie ca nu este o lozinca. Visez sa traim in pace. Visez sa ma trezesc dimineata si sa nu aud la stiri de atentate, explozii capcana, copii nevinovati care isi pierd viata pentru interesele politice ale unor oameni fara scrupule.
Si mai am un vis: avem o livada de maslini in regiunea Ajloun, unde planuim sa ne construim o casa de vacanta si sa-mi cultiv eu fructe si legume dupa pofta inimii mele.
 
4. Ce pasiuni ai?
Lectura, muzica, gatitul, calatoriile in tari exotice.
 
5. Ce urasti cel mai mult?
Fatarnicia!
 
6. Cum te relaxezi?
 Citind, calatorind, petrecand timp de calitate cu prietenii mei.
 
7. Culoarea / genul de muzica / florile preferate?
Rosul / muzica de calitate: Beatles si Luciano Pavarotti / trandafirii.

Nota de plata

Ai la dispozitie minimum 5 minute si maximum o viata sa vorbesti frumos despre Bucataras.ro. Incepe aici:
In cei 4 ani si 2 luni de cand am intrat pe bucataras.ro mi-am facut multi prieteni pe care ii admir si ii respect. Stiu ca orice sfat de care am nevoie il gasesc cu prisosinta aici. Am pregatit mancaruri minunate dupa retetele de pe site. Chiar daca nu am timp uneori sa intru pe site sa urmaresc ultimele retete postate, seara intotdeauna verific rubrica: este ziua lor.
Bucataras este o oaza de prietenie care ma face sa fiu mandra ca sunt romanca. Veselia bucatarasilor este contagioasa. Atmosfera de pe site este extraordinara . Am invatat o multime de lucruri noi, imi place sa citesc articolele despre calatoriile voastre si experientele voastre de viata. Admir actiunile caritabile pe care le faceti. Am citit fiecare articol despre intalnirile bucatarasilor si parca am fost si eu cu voi in acele locuri minunate. Si poate in viitorul apropiat voi fi alaturi de voi la una dintre intalniri.
Admir competitivitatea bucatarasilor si straduinta pe care si-o dau sa prezinte retetele cat mai original si atragator.
Cand am nevoie sa citesc ceva de suflet intru pe pagina extraordinarului Padre, care este prietenul nostru, al tuturor. Sau pe pagina lui “Mutulica”-Constantin Manea- pe care il admir pentru vorbele pline de duh si de naduf in care ne regasim toti.
Va multumesc bucatarasi ca existati!
 

Comentarii (47)

Teo

Teo
25.01.2015, 21:49

Mi-a facut atata placere sa te citesc!

08.04.2015, 11:25

Esti un om deosebit!

04.05.2015, 09:37

Esti o dulce si o scumpa, asa cum te stiu eu, Mihaela draga !

Adauga comentariu
  • zambet
    • :))
    • :)
    • :D
    • =D>
    • >:D<
    • :x
    • :-*
    • :S
    • >:)
    • :">
    • :((
    • :(
    • ;)
    • :P
    • =))
    • :-h
    • :-q
    • :-bd
    • <:-P
    • :-??
    • \:D/
    • ;;)
    • @};-
    • ~O)
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Brăduț cu ciocolată - Desertul rapid și festiv pentru sărbători

ieri la 11:18

Cozonac cu cremă de fistic - Desertul perfect pentru sărbători

pe 13.12 la 15:25

Mini rulouri cu dovleac - Reteta gustoasa de post

de RODIMUR 8

pe 12.12 la 22:27

Salată de boeuf - Rețeta clasică perfectă pentru masa de sărbători

pe 12.12 la 11:50

Rețeta de cornulețe cu untură - Cele mai fragede și mai gustoase

pe 11.12 la 12:41

TOP
utilizatori

Rocsi

1176 puncte

RODIMUR

1161 puncte

MotanLaOale

1145 puncte

mihaelar63

1103 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

DEGRESANT UNIVERSAL
PENTRU CASA TA
îți prezintă:
Rețete de Sărbători
Premii
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru cei care înscriu rețete
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru autorii rețetelor
Mecanism concurs
1
Adaugă linkul rețetei favorite de Sărbători din bucataras.ro sau gustos.ro sau culinar.ro sau reteteculinare.ro
2
Lasă adresa de email să te contactăm în caz că ai câștigat
3
Intră în concurs pentru unul dintre premiile Chanteclair
Înscrie-te în concurs