De dimineaţă am fost la slujbă. Nimic deosebit pentru programul unui preot. Numai că sunt momente în care interacţiunea cu oamenii fixează extraordinar de bine învăţăturile asimilate în anii de şcoală, în anii de slujire. Ori altfel spus, sămânţa celor sădite cu ani în urmă începe să dea rod în aceste momente.
De dimineaţă a început ploaia, o ploaie despre care oamenii ziceau azi că e binecuvântată, că se va ara foarte bine şi că grâul deja însămânţat va ieşi frumos. Dacă aţi fi putut vedea bucuria de pe chipul celor cu care am vorbit când vorbeau despre ploaie, pământ şi semănătură aţi fi văzut ce înseamnă nădejdea, aţi fi văzut că deja seceta cea rea a verii aproape a fost uitată.
Pilda semănătorului din capitolul VIII al evangheliei lui Luca ne descoperă patru tipologii de oameni regăsite în patru feluri de pământ în care Semănătorul îşi seamănă sămânţa sa. Personal am făcut deseori o analogie între pământul ce dă viaţă şi inima omului care întreţine viaţa materială. Altfel spus, lejer putem constata cum inimile multor oameni pot fi ca pământul bătătorit, ca cel de pe drum. Acolo sămânţa nu poate încolţi căci pe acolo sentimentele şi dorinţele sunt călcate în picioare. Lipsa statorniciei face ca sămânţa cea bună să nu încolţească, căci cel nestatornic va alerga mereu aidoma unui fluture din floare în floare, crezând tot timpul că cealaltă e mai colorată. Coloritul amăgitor al lucrurilor înşelătoare umple pământul de trupuri cu inimi neroditoare.
Avem oameni cu inimi de piatră, am vorbit şi despre asta deseori. Ţăranii ştiu că în locul pietros nu poţi face recoltă bună. Planta răsare, dar dacă nu are apă din destul se ofileşte şi se usucă. Am văzut oameni care nu pot rodi din cauza secetei din inimile lor. Când nu-ţi hidratezi inima însetată cu apele curate ale conştiinţei, chiar dacă acolo vor încolţi la un moment dat nădejdea şi iubirea, repede se vor usca la vremea încercărilor. Am văzut oameni care îşi făceau jurăminte de iubire şi promisiuni sclipitoare. Ele nu erau decât la fază de embrion, căci la vremea încercărilor n-au probat cele promise prin furcile caudine ale războaielor cu ispitele de tot felul.
Sunt unele pământuri bune care rodesc, dar rodesc cele bune dimpreună cu cele rele. Fapta bună se împleteşte împotriva firii cu cea rea. Oameni virtuoşi cu vicii ascunse, oameni cu şcoală multă dar cu patimi grele. Oameni care şi-ar dori bogăţia cerului dar aleargă mult după averile pământului. Din nefericire, la un moment dat, bălăriile îşi vor întări spinii lor iar faptele bune vor fi greu de protejat, vor fi date uitării. Cel ce munceşte pământul ştie că din vreme trebuie să plivească mărăcinii, căci de vor creşte, cu greu se vor lăsa îndepărtaţi.
Plouă. Plouă încet şi bine. Plouă peste toate locurile, peste toate inimile. Cum zice Scriptura „şi peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi”. Peste pământul şi inimile celor care vor să rodească munca lor vine ca o binecuvântare. Nu ştiu dacă cei ce citiţi aţi văzut vreodată bucuria omului la treierat. Îşi bagă mâinile în grâul său, îl ia în palmele sale şi lasă să-i cadă printre degete roada muncii sale uitându-se cu bucurie la pământul pe care l-a lucrat şi uitând de greutăţile şi de munca prin care a trecut.
