Am urcat pentru prima oara intr-un avion, asta dupa ce mi-am tarat ditamai valiza dupa mine. Oare la ce mi-o fi trebuit una atat de mare? Numai acum vad cat de neexperimentata eram, de unde era eu sa stiu ca ajung cate doua din fiecare, mie imi trebuia cate o bucata pentru fiecare zi a saptmanii. Stiam eu ca unde merg se va gasi sampon sau imi era atat de greu sa ma despart de marca preferata. Am si acum valizoiul, e pe post de debara si tot arunc in el lucruri nefolositoare.
Calatoria cu avionul a fost ca un parc de distractii, cei de langa mine tremurau, eu de abia asteptam sa ne spuna ca ne mai zgaltaie putin. Dar nici in ziua de azi nu pot intelege de ce aplauda lumea la aterizari. Nu se asteapta sa aterizeze bine pilotul?
Calatoria a fost lunga, prima mea in afara Europei, a zonei mele de confort, nici nu-mi puteam inchipui cum va fi, eram la varsta la care ma aruncam cu capul inainte. Am stiut cum sa ma descurc pe avion? Pai cand cel din spatele meu a cerut o aspirina, am stiut ca pot sa mai cer si eu inca o perna, mereu am invatat de la cei din jur. Mi-am facut vreodata probleme ca nu voi sti un anume cuvant in engleza? Dar body language pentru ce o exista? Daca interlocutorul meu avea limba materna cea engleza il rugam sa ma invete, daca nu, cu ce era el mai altfel decat mine? Deci problema asta nu s-a pus niciodata.
Uite asa, dupa lunga calatorie am facut o escala in Bangkok. Imi aduc aminte de oameni mici si negriciosi si o umezeala in atmosfera cum n-am mai intalnit. Chit ca eram in aeroport. Nu cred ca am petrecut timp prea mult acolo, dar asta a fost prima mea intalnire cu Thailanda. N-am remarcat atunci zambetele carora li se face atata reclama.
Si uite asa, dupa putin timp, am pus si eu piciorul pe pamant asiatic, tocmai in ...Taiwan. Dupa ce am reusit sa inchiriez un apartament si sa ma obisnuiesc cu sobolanii care fugeau pe bucata de placaj care se numea tavan, am inceput sa deschid ochii si sa vad ce-i in jurul meu. Dar stiti cum m-am simtit? Exact ca un martian care aterizeaza la noi, parca eram o piesa de sah pe care Doamne Doamne a pus-o chiar in mijlocul taiwanezilor. "American" ziceau,deh, tot ce era alb trebuia sa fie american, au mai trecut vreo doi ani pana m-am prins ce rasa e si asta. Vorbea cineva engleza, ca ardeleneste nu cred sa fi priceput careva? "Hello" si dupa cum v-am spus, "American", erau singurele cuvinte familiare. Stiti cum de ma aventuram eu prin cele mai intortocheata stradute? Am avut marele noroc ca locuiam langa cea mai inalta cladire din oras, vizibila din orice punct.
Si incetul cu incetul a inceput socul. Cat de nesimtiti puteau fi barbatii ca se asteptau sa le tin eu usa deschisa, ca sa treaca ei? Eh, la ei era chiar invers. Ba chiar ma dadeau la o parte ca sa treaca ei primii. Numai in Japonia am inceput sa pricep chestia asta, dar acolo n-am putut trece peste asa ceva. Ladies first nu exista! Respect si alte chestii din astea puteam sa le astept eu mult si bine. Ce daca eram "american", tot femeie eram.
Un adevarat soc a fost cand am vazut primul chinez blond! Inca nu incepusera sa se vopseasca pe atunci, era singurul intr-o discoteca imensa. Numai capul lui il vedeam si niste beculete cam de aceeasi culoare. Nu tin minte sa ma fi distrat foarte tare in club, dar nici nu aveam prieteni locali, cred ca este un ingredient necesar daca vrei sa te simti bine pe alte meleaguri.
In trafic am simtit iar cum sunt tratate femeile, eram pe un scooter si desi era dreptul meu de a trece, fiindca eram de sex feminin, masculul a considerat ca are intaietate, dar eu doar nu eram sa-l las pe el primul si uite asa am plonjat d ar am avut grija sa-mi intorc "motorasul" in asa fel incat sa nu-i ranesc pe ceilalti din trafic. Cel care a cauzat accidentul credeti ca macar s-a uitat in urma? Si acum imi vine sa-l injur de toti Buddha-urile lui. Deodata m-am trezit cu un barbat si o femeie langa mine, erau sot si sotie, doctor si asistenta. Ce noroc, nu? M-au dus la spital, mi-au facut analize, ba chiar au si platit pentru ele si nu m-au lasat sa scot un ban din buzunar. Le-am facut o vizita mai tarziu si le-am dus niste flori, dar nu stiu daca ei au asemenea obiceiuri.
Ghiciti la ce ora ma culcam? Ma daduse peste cap fusul orar si nu reuseam sa adorm inainte de 6 dimineata, ma uitam la toate show-urile unde toti din studio radeau si eu ma uitam doar cat de colorat era totul. Dar tot nu reuseam sa adorm. Si de reuseam sa inchid ochii pentru o clipa, sobolanii isi incepeau propria Olimpiada.
Parca vad si acum in fata ochilor restaurantele de noapte, habar n-aveam ce mancare serveau, de aceea comandam mereu ceva cu copanele de pui, ca stiam sigur ce erau. Mirosul care predomina peste tot nu cred ca-l voi uita vreodata, nu l-am mai intalnit de atunci si va fi mereu primul meu contact organoleptic cu Asia.
Nu stiu daca va puteti inchipui cum a fost pentru mine, n-as schimba nici o secunda din nimic, sunt momente care m-au format ca om. De multe ori ma compar cu un copil care merge pentru prima oara la gradinita, tot universul i s-a schimbat...asa a fost si prima mea calatorie pe taramuri asiatice, nimic nu mai era familiar, numai cand ma uitam in oglinda vedeam pe cineva cunoscut.
Despre cina fastuoasa cu mafiotii la care am fost invitat de onoare poate o sa va spun altadata...