E noapte. La o masă, plecat peste hârtie,
cu-abecedaru-n faţă stă un copil şi scrie.
Dar lângă el, vicleană, din luciul filei roze,
Zâmbeşte o şopârlă din cartea lui cu poze.
Acum copilu-şi pune creionul între dinţi.
“…Şopârlele-s frumoase …şi-s repezi… şi-s cuminţi”.
Uşor el dă o foaie. Şi alta …Şi-ncă una .
Apare papagalul…păunul şi păuna…
Şi un cocoş cum scurmă, hrănind o găinuşă,
şi un … Dar stai… afară… cine a scâncit la uşă?
Băiatul stă şi-ascultă. E-un glas sau o părere?
Se duce-n prag şi strigă : “ E cineva ?” Tăcere.
Ba nu. E-un glas subţire. Auzi ?— Mi-e frig…îngheţ…
Copilule , deschide pentr- un sărman drumeţ !
-Dar cine eşti? Mi-e frică.-Sunt mic…-Să-ntreb pe tata !
-Nu-l întreba ! Deschide că plouă cu găleata !
Şi-apoi ştiu basme multe şi ghicitori un sac!
-Dar cine eşti ?-Un vierme…-O , viermii nu prea-mi plac.
-Dar eu sunt mic…o scamă… Şi , când mă fac covrig,
abia mă vezi. Hai, trage zăvorul că mi-e frig !
Şi i-a deschis băiatul: -Noroc şi seară bună !
-Noroc… Dar unde-i ploaia ?- A stat … Nu vezi că-i lună?
Hi-hi! …A fost o glumă ca să mă laşi pe prag…
Dar stai, nu-nchide uşa, că după mine trag
un vechi şi bun prieten, un şoricel din pod…
-Sunt eu ! Dar cartea unde-i ? Ia dă-mi-o să ţi-o rod !
Apoi o să dau fuga pe mese şi prin blide
să facem mii de pozne. Dar stai, mă rog, nu-nchide uşa,
că trag şi eu cu coada o burfniţă flămândă !
-O bufniţă ? Mi-e frică! -Dar bufniţa e blândă …
-Sunt bufniţa ! Priveşte în ochii mei rotunzi.
De-acum să umblii noaptea şi ziua să te-ascuzi !
Să fii ascuns de mama , de tata… Stai puţin.
Ia mai lărgeşte uşa să intre şi-alt vecin…
-Eu … Mă cunoşti .Sunt vulpea. Şi cred că mă iubeşti…
-Eu ştiu că vulpea strică … -Ce ? -Viile …-Poveşti !
Dacă asculţi de mine am să te-nvăţ să furi !
-Dar e păcat …-N-ai teamă ! Nu spune în Scripturi
că apele furate mai dulci sunt, mai plăcute…
Şi-acum …deschide-n lături, că vine… vine iute…
o zână fără seamăn ! Zâmbind să-i ieşi în cale
slăvitei caracatiţe ! … încolăcimii sale !
-Nu , n-o primesc ! Mi-e frică ! Afară ! … Prea târziu …
Căci bufniţa şi vulpea şi şoarecul suriu
Dau uşa de perete. Şi umede ventuze
se prind în rotocoale pe umeri, peste buze…
Ce rece-mbrăţişare ! Cum i se frânge trupul !…
-Aşaa ! Sunt deznădejdea ! Acum… apare lupul !
Vai ! În chenarul uşii doi ochi de foc se-arată…
E lupul ce rânjeşte… şi vine… vine… “Tată!”
Ca trăznetul loveşte o flacără pe lup.
Iar umedele braţe de copil se rup.
-Tu dormi ? îi spuse tata. Şi lecţia n-ai scris !
Ce bine-i lângă tata ! Ce bine c-a fost… vis…
¤
“Minciuna nu-i o crimă” , se spune câteodată.
“E-un vierme mic, ce trece . Şi floarea-i tot curată…”
Nu , floarea nu-i curată ! Un vierme nu-i ca roua.
Întâia ta minciună aduce pe a doua .
Întâi e o verigă, apoi un lanţ : robia.
Visarea trage lenea şi lenea lăcomia.
Apare băutura, desfrâul, furtişagul.
Şi-apoi când desnădejdea, trecând în grabă pragul,
Te face să-ţi curmi viaţa sau să te-mbete crima,
cine-a deschis zăvorul ? Doar o minciună …Prima.
Minciuna e o crimă ! E-o crimă orice pată!
Când vine micul vierme ! Tu strigă-n grabă : “Tata!”
Prin sângele salvării loveşte-l pe duşman !
Alungă primul oaspe , căci ultimu-i Satan
Costache Ioanid
