Varza cu sos de ardei copt la slow cooker Crock-Pot 4,7 L

de Merisor in Slow Cooker, 18 Mar 2016 | 7521 vizualizari

 

Varza este una din mâncărurile mele preferate, indiferent de modul de preparare.
Azi am preparat-o de post, cu sos de ardei copt, la slow cooker-ul Crock-Pot.
 

 

INGREDIENTE

  • 1, 5 kg varză albă
  • 2 cepe
  • 4 ardei copți (gogoșari + capia)
  • 2 linguri pastă de roșii
  • 1 linguriță pastă de ardei, picantă
  • sare
  • piper
  • cimbru
  • 2 foi dafin
  • 100 ml ulei de floarea soarelui
  • zeamă de lămâie
  • o legătură de mărar verde
Portii: 6
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Varza cu sos de ardei copt la slow cooker Crock-Pot 4,7 L:

Tocăm varza mai grosier și o frecăm cu puțină sare.

Punem uleiul într-un vas pe foc, la încins și călim ceapa tocată solzișori, dar nu definitiv, pentru a nu obține acel gust intens de ceapă calită.

O lăsăm până începe să devină sticloasă și adăugăm ardeii copți trecuți prin blender, pasta de ardei și pasta de roșii.

Lăsăm sosul 5 minute pe foc, îl asezonăm cu cimbru, piper și foile de dafin, apoi adăugăm varza și o amestecăm cu sosul.

O lăsăm 5 minute pe foc, apoi o transferăm în vasul aparatului slow cooker Crock-Pot 4,7 L Digital.

Acoperim vasul cu capacul din dotare, conectăm aparatul la sursa de curent și setăm modul de preparare High, pentru 4 ore.

După expirarea timpului, deconectăm aparatul de la sursa de curent și adăugăm mărarul tocat mărunt peste varza cu sos de ardei copt.

Este foarte bună, alături de mămăliguță și ardei iute!

Opțional se poate acri cu zeamă de lămâie, la mine nu a fost cazul, pentru ca a fost ușor acrișoară.

Să vă fie de folos!  

TIPS-URI

1

Foile de dafin nu trebuie lăsate să se prepare mult, pentru că devin amare, se vor înlătura când transferăm varza în vasul Crock-Pot-ului.

Daca ti-a placut reteta noastra "Varza cu sos de ardei copt la slow cooker Crock-Pot 4,7 L" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Chifle cu brânză cheddar - Rețeta rapidă și gustoasă

pe 10.11 la 10:50

Desert cu cirese din dulceata de cirese negre amare

pe 08.11 la 16:18

Biscuiți din 3 ingrediente - Super rapizi și delicioși

pe 07.11 la 17:01

Brownie cu crema de mascarpone - Deliciul ciocolatos care te cucerește

pe 07.11 la 16:32

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Rocsi

458 puncte

Sidy

200 puncte

Lau

Lau 9

159 puncte

mihaelar63

100 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]