Tara celor 100 de castele

Postat de Corinuta in Bucataras hai hui pe 2 Sep 2010, 20:19

Cine a fost o data aici cu siguranta va dori sa revina..... Cehia are de fapt peste 2000 de castele cu o arhitectura minunata si o istorie care te face sa te gandesti la alte vremuri....demult apuse.

Stiu, o sa spuneti ca si noi avem castele....asa este, dar, noi le lasam in paragina, apoi le vindem pe bani de nimic, cehii le restaureaza, le intretin si le valorifica potentialul turistic.

Ceea ce m-a impresionat profund la capitala Cehiei. de exemplu,  este gradul de conservare al cladirilor, faptul ca pentru fiecare castel, piata, biserica, strada, monument, palat, au o povestioara. Am intalnit o gramada de turisti peste tot, am auzit vorbindu-se multe limbi si vorbeam intre noi: oare de ce romanii nu stiu sa faca la fel?

PRAGA - "orasul de aur" - asezata pe cinci dealuri, se intinde de-o parte si de alta a raului Vltava. O plimbare pe jos prin Praga este o plimbare printre secole. Orasul de origine al lui Einstein, Mozart, Kepler, Kafka, Praga este o marturie a stilului gotic, baroc, al timpului renasterii sau al artei moderne. Inca din Evul Mediu, Praga a fost cunoscuta ca unul din cele mai frumoase orase din lume. In secolul al XIV-lea, Praga era un oras modern care intrecea toate orasele central-europene. Podul de piatra de peste Vltava -Podul Carol - a ramas una dintre cele mai mari comori ale arhitecturii pragheze.


CASTELUL DIN PRAGA 

Una din cele mai mari fortarete, castelul regilor din Boemia domina Vltava de mai bine de 11 secole. Palatul Regal, fondat in a doua jumatate a secolului XIX, s-a pastrat aproape intact. Partea centrala a palatului cu faimoasa Sala Vladislav se pastreaza in stilul gotic tarziu. Uniformitatea stilului baroc se datoreaza perioadei de domnie a imparatesei Maria Tereza, care a facut ultimele retusuri si a dat forma finala a cladirii. Inconjurat de gradini si parcuri, Castelul impreuna cu Cartierul de Jos constituie o oaza de liniste in mijlocul orasului tumultos. In prezent aici este si resedinta presedintelui republicii.

In interiorul Castelului se afla imensa Catedrala a Sfantului Vitus unde se afla inmormantat imparatul Ferdinand I de Habsburg, alaturi de mormintele cnejilor din Boemia , Moravia si Silesia.

Tot in perimetrul Castelului a fost construita in secolul al X-lea, Bazilica Sf. Gheorghe , unde sunt gazduite aproape zilnic concerte de muzica de camera si galerii de arta veche ceha. 

"Straduta de Aur" intregeste Cartierul Castelului. Ea a aparut in timpul constructiei fortificatiei din partea nordica a castelului, in anul 1597, cand Imparatul Rudolf II a decis sa le puna la dispozitie celor 24 de tintasi care aparau castelul case. Spatiul redus i-a determinat pe cei 24 de soldati sa construiasca niste case foarte mici, pentru ei si familie. Numele strazii nu vine de la pretiosul metal, asa cum am fi tentati sa credem ci de la urina care se scurgea pe vremuri prin santuletele aflate de-a lungul stradutei. Locuite mai apoi de alchimisti, casutele construite in zidurile castelului adapostesc acum magazine de suveniruri.

Sala de turnire 

In castelul de la Praga exista o sala imensa, construita de seniorii Boemiei in secolele XI-XVI, care reflecta perfect grandomania epocii. In Sala Vladislav, in epoca medievala, se desfasurau turnirele, si a fost construita special la dimensiuni impresionante pentru a se putea intra calare.


Capela cu nestemate

In interiorul Catedralei sfantului Vitus, ahitectul Petr Parler a construit o capela unica in lume. Peretii Capelei Wenceslas sunt acoperiti complet cu pietre semipretioase, batute in fresca. Tot aici sunt adapostite si bijuteriile coroanei. 

ORASUL VECHI

Asezat pe malul drept al raului Vltava , orasul vechi impresioneaza vizitatorii prin faimosul ceas astronomic si monumentala Catedrala Our Lady of Tyn, precum si prin Turnul Primariei, care ofera o frumoasa perspectiva asupra orasului. Ceasul astronomic din turn dateaza din secolul al XV-lea. Cadranul superior marcheaza ora centrala europeana si ora veche ceha, precum si fazele lunii si soarelui, miscarile astrelor, echinoctiile si sarbatorile vechi. Statuetele atasate cadranului - un schelet, un cersetor si un turc sunt o alegorie a desertaciunii lumesti. Figura mortii intoarce la fiecare ora o clepsidra si trage clopotul; apoi, cei 12 apostoli apar si dispar, unul cate unul, in spatele cadranului albastru. O legenda spune ca dupa ce a reconstruit ceasul, maestrul Hanus a fost orbit pentru a nu mai putea realiza un ceas asemanator.

Din piata orasului vechi se desprind o serie de stradute inguste si alei, incununate de remarcabile locuri demne de vizitat: biserici, galerii si muzee, anticariate, crame de bere si vin vechi de secole.

PODUL CAROL

Podul de piatra, mandria Pragai si a intregii Bohemii, a fost construit la porunca imparatului Carol al IV-lea de faimosul Petru de Gmung, arhitectul Catedralei Sfantului Vitus si a altor cladiri gotice, ridicate incepand cu anul 1357. Faimosul turn, ridicat pentru apararea cetatii, in acelasi timp cu podul, a constituit principala intrare in Castelul din Praga. Fiecare picior este decorat cu statui, opera secolului XVII a faimosului sculptor, Matthias Braun.

Pod din oua? Legenda spune ca Podului Carol rezista traficului de turisti de mai bine de 600 de ani multumita mortarului amestecat cu ... oua.Superstitii: pe balustrada podului, intre statuia Sfantului Ioan Botezatorul si cea a Sfantului Norbert, este gravata o cruce dubla care marcheaza locul in care Sfantul Ioan Nepomuk, ocrotitorul padurilor, a fost, pare-se, aruncat in rau. Traditia spune ca, daca iti pui o dorita si atingi crucea, dorinta ti se va indeplini.

CARTIERUL EVREIESC 

O parte importanta a orasului vechi o reprezinta Cartierul Evreiesc. Originile sale dateaza din secolul al IX-lea cand a inceput ca o asezare a negustorilor evrei care s-au stabilit definitiv in Praga. In secolul al XVII-lea, aceasta a devenit metropola evreilor din Europa Centrala. Acesta a devenit mai tarziu un ghetou, inconjurat de ziduri si avand 6 porti de acces. Datorita aglomeratiei si conditiilor neigienice din aceasta parte a orasului, "Josefov" a fost demolat aproape in intregime la sfarsitul secolului al XIX-lea. 14 sinagogi, o sala de festivitati si tristul cimitir evreiesc - cu mai mult de 200.000 de morminte - au fost conservate, in mod pervers, de regimul nazist care a ocupat Praga in timpul celui de-al doilea razboi mondial, declarandu-le "Muzeul unei rase disparute". Totusi, fostul ghetou a supravietuit, ramanand o marturie a peste sapte secole de persecutii.

MALA STRANA 

Sau "Cartierul de Jos", deoarece este dominat de Castelul regal. Acesta este cel mai romantic cartier al Pragei, cu numeroase gradini, piete si stradute intortocheate. Putin mai departe de pod se intinde Piata Malostranske, urmata de Strada Nerudova si Scarile Castelului care urca spre Portile Castelului din Praga.

PIATA WENCESLAS 

Legatura dintre Vechea si Noua Praga este Piata Wenceslas, fosta Piata de Cai. Piata poarta numele primului rege crestin al Boemiei, Wenceslas (sau Vaclav). Tanarul rege, care a murit asasinat, a devenit ulterior sfantul ocrotitor al Boemiei. Avand aceeasi conotatie ca Piata Universitatii din Bucuresti, Piata Wenceslas a marcat istoria recenta a cehilor. In august 1968, un student in varsta de 21 de ani si-a dat foc aici, in semn de protest fata de represiunile ce au urmat invaziei sovietice din acea luna. Si tot aici, dupa un numar de ani egal cu varsta tanarului martir, avea loc Revolutia de Catifea - protestul pasnic a peste un milion de oameni, care a dus la caderea regimului comunist in Cehia.
La Hotelul Europa, din piata Wenceslas, a fost cazat Tom Cruise in timpul filmarilor la pelicula de succes Misiune Imposibila. 

Casa care danseaza

Casa care danseaza a fost construita intre 1994 si 1996 pentru o companie de asigurari, de arhitectul ceh Vlado Milunic impreuna cu arhitectul canadian Frank Gehry. Casa mai este numita si Ginger & Fred, referindu-se la celebrul cuplu de dansatori Ginger Rogers si Fred Astair.

Initial, in locul ei era o casa construita in stilul neo-renascentist de la sfarsitul sec al XIX-lea. Acea casa a fost distrusa in timpul bombardamentului din anul 1945. Casa care danseaza sta printre cladiri construite in stilul neo-baroc, neo-gotic si art nouveau pentru care a devenit Praga cunoscuta.

Constructia non-conventionala a fost controversata in timpul construirii ei, dar zece ani mai tarziu, emotiile s-au sfarsit iar casa care danseaza are locul ei in cadrul orasului modern Praga.

KARLSTEJN 

Este unul din cele mai frumoase castele din Cehia. A fost construit de Carol IV care, dupa ce a reconstruit Castelul din Praga devenit centrul Europei atunci, avea nevoie de o fortareata care sa pazeasca tezaurul si alte bijuterii ale coroanei. De aceea a ales un loc apropiat de Praga pentru construirea unui alt castel, la numai 25 de kilometri. Acesta este inconjurat de 5 dealuri, ceea ce facea greu accesul inamicilor. Cea mai importanta parte a fortaretei este Turnul Principal ce contine cea mai importanta capela, situandu-se la cel mai inalt nivel, desi in castel se gasesc numeroase capele. Peretii capelei sunt foarte grosi (6 metri) si este decorata cu o colectie unica de 129 picturi gotice in lemn.De capela din Turnul Principal este legata si o legenda. Pentru a nu distruge sacritatea locului, regele a ordonat ca in acest turn al castelului nimeni nu are voie sa se culce cu o femeie, indiferent daca prin lege ii este sotie. De aceea sotia regelui Carol al IV-lea, Ana, s-a deghizat in haine barbatesti pentru a putea sa se strecoare in castel.

KUTNA HORA

La 60 de kilometri de Praga se afla un oras devenit celebru datorita minelor de argint. In Bohemia medievala, Kutna Hora a fost cel mai important si mai bogat oras. Multe cladiri, ca Hradek, Catedrala Sf. Barbora, Colegiul Iezuit, Manastirea Ursulinelor au putut fi construite datorita bogatiei oferite de aceste mine de argint. In 1995 a fost trecut in patrimoniul cultural Unesco. Tot aici se gaseste si celebra biserica "de oase".

KARLOVY VARY

Situata in partea vestica a Bohemiei, intr-o frumoasa vale impadurita, statiunea balneoclimaterica Karlovy-Vary este renumita prin izvoarele sale termale, prin cladirile si colonadele sale istorice, portelanul si sticla fabricate de micii mestesugari si lichiorul din ierburi Becherovka.

Fondat de regele Carol al IV-lea, Karlovy Vary se afla la 130 de kilometri de Praga. Dezvoltarea orasului s-a datorat efectelor curative ale izvoarelor sale minerale fierbinti. Cele 12 izvoare minerale au o temperatura, ce variaza intre 420 si 730 C (cel mai fierbinte dintre ele tasneste in aer la o inaltime de 15 m). 
O legenda spune ca aceste izvoare au fost descoperite de Regele Carol al IV-lea in timp ce era la vanatoare.Dar istoria spune ca in anul 1325 s-a infiintat asezarea Wary. In 1358, Carol al IV-lea a construit un mic castel acolo si in 1370 Karlovy Vary a dobandit privilegiile unui oras regal. In 1522 a fost construita prima cladire de tratamente.
Faima statiunii vine si de la oamenii de vaza care au fost tratati aici. Regele Carol al IV-lea a venit de multe ori aici si venea insotit de cel putin 100 de trasuri. Tarul rus Petru cel Mare a fost tratat in 1711, iar pentru o perioada de cativa ani viata sociala a orasului a fost influentata de vizitele Regelui polonez Bedrich Puternicul. Poetul german Goethe a fost in Karlovy Vary de 13 ori intre anii 1785 - 1823. Alte figuri marcante care au trecut pragul acestui oras sunt Bach, Beethoven, Chopin, Liszt, Pagganini, Freud, Marx, Gogol, Turgenev.

Restaurante: un pranz poate costa intre 5 si 10 euro si cu greu reusesti sa te ridici de la masa, deoarece bucataria ceha este puternic influentata de cea germana si austriaca. Portiile sunt imense, iar mancarurile sunt consistente. Restaurantele clasice au meniuri complete. De multe ori o masa cuprinde doar un singur fel de mancare si nu presupune sa fie insotit de paine. Aperitivul (predkrmy) cuprinde obligatoriu sunca de Praga, dar cehii nu sunt extrem de patrioti deoarece sunt innebuniti dupa ouale a la russe si salamul unguresc deosebit de picant. Supa nationala se numeste Ceska Bramborova si are la baza cartofi, ciuperci si morcovi. Mancarea tipica ceha cuprinde o multime de alimente preparate pane: branza fierbinte pane, chiftele pane, conopida sau ciuperci pane. Cehii se dau in vant dupa prajiturile cu frisca sau cu crema de vanilie, desertul de baza.

La capitolul bauturi, berea ceheasca este de top.Berea din Cehia este renumita in toata lumea. Republica Ceha este pe locul 1 in lume la consumul de bere, cu o medie de 156 de litri pe cap de locuitor. Berea se serveste absolut oriunde, chiar si la micul dejun in unele cafenele. Are un gust foarte bun si este extrem de ieftina.

Majoritatea berilor din Republica Ceha sunt beri blonde obtinute din malt si hamei. Cehii servesc berea rece si cu un guler mare de spuma. Cea mai cunoscuta bere este berea Pils, Pilsner Urquell, fabricata in orasul Plzen si exportata in toata lumea. O alta bere fabricata in Plzen si pe care cehii o consuma cu multa placere este berea Gambrinus.

Berea Bernard din Boemia de Est a fost votata cea mai buna bere in ultimii ani. Cea mai exportata bere din Cehia este Budvar (cunoscuta in lume sub numele de Budweiser, nume folosit si de o foarte bine cunoscuta bere americana). O alta marca de bere, cu o traditie mai mica dar foarte populara este Velvet. Kelt de asemenea este o bere neagra ce poate fi gasita mai in toate berariile din Cehia. Dintre berile fabricate chiar in Praga sunt Staropramen si Branik.

 

Surse net : http://www.besttourism.ro/ghid-europa-cehia.html si http://www.tvl.ro/turism/104-praga-cehia-vacanta/bere_cehia.html.

 

Recomandari pentru tine si casa ta

Barista Espresso Machine

- 850 lei
1699.99 lei
849.99 lei

HAND HELD SEALER

- 29 %
69.99 lei
49.99 lei

Comentarii (16)

10.09.2010, 19:02

foarte interesant. minunat articol!

11.09.2010, 10:32

Julieprima data cand am fost si eu mai departe de unguri (care nu se pune cum zici tu de bulgari ) a fost cand am vizitat Cehia. Ma pot considera norocoasa pentru ca am fost invitati acolo de un prieten sa ne petrecem revelionul. Am stat la el o saptamana si ne-a plimbat prin locurile alea frumoase si ne-a povestit tot ce stia despre ele........

11.09.2010, 10:53

Dentistutzamultumesc!

Adauga comentariu
  • zambet
    • :))
    • :)
    • :D
    • =D>
    • >:D<
    • :x
    • :-*
    • :S
    • >:)
    • :">
    • :((
    • :(
    • ;)
    • :P
    • =))
    • :-h
    • :-q
    • :-bd
    • <:-P
    • :-??
    • \:D/
    • ;;)
    • @};-
    • ~O)
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Prajitura cu mere si afine - Desertul dulce-acrisor care te cucereste

de oanapl 7

ieri la 20:44

Plăcintă grecească cu oregano și mentă  - Rețeta savuroasă și ușor de pregătit

pe 22.11 la 16:33

Tort de morcovi cu nuci pecan - Desertul care te va cuceri prin savoare și aromă

pe 22.11 la 16:03

Salată caldă cu lipie crocantă - Rețeta simplă și gustoasă

pe 22.11 la 12:08

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]