Aperitiv cascaval pana, cu salata de varza

de RODIMUR in Aperitive / Garnituri, 5 Aug 2017 | 3407 vizualizari

 

Una din mâncărurile mele preferate, pe care o savuram, de obicei la restaurant, cu diferite ocazii, pentru că mi se părea că e ceva mai greu de făcut.

 

INGREDIENTE

  • 400 grame cașcaval
  • 2 ouă
  • 1 praf de sare
  • făină albă (cam 50 grame)
  • pesmet (cam 50 grame)
  • ulei pentru prăjit cașcavalul
  • Pentru salata de varză
  • 1/2 varză proaspătă
  • 1 legătură de mărar
  • sare
  • apă
  • 1-2 linguri oțet de vin
Portii: 3
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Aperitiv cascaval pana, cu salata de varza:

Cașcavalul se porționează în felii cam de un deget, sau de 1 cm grosime. Din 400 grame vor ieși 6 felii.

Cele două ouă se bat bine cu un praf de sare.

Se pregătesc două farfurii plate, una cu făină albă și cealaltă cu pesmet.

Se ia o felie de cașcaval, se trece prin făină, apoi prin oul bătut, apoi din nou prin făină, iar prin oul bătut și în cele din urmă prin pesmet, având grijă să se îmbibe și să se învelească bine în toate aceste straturi (de ou, făină și pesmet).

Se pune felia de cașcaval pregătită astfel pe o farfurie și se continuă cu toate celelalte, pentru a le avea la îndemână în momentul în care vor fi prăjite. 

Se pune uleiul la încins, într-o tigaie cu o circumferință mică. Cașcavalul trebuie să se cufunde în ulei, pentru a se prăji simultan pe ambele fețe și pentru a nu fi nevoiți să le întoarceți, ceea ce ar putea determina împrăștierea lui în ulei.

Când uleiul este încins, se pune la prăjit o felie de cașcaval învelită în făină, ou și pesmet și se ține, la foc mic cel mult 2 minute, până se rumenește frumos. Se scoate cu o paletă și se pune pe o farfurie prevăzută cu hârtie absorbantă.

Se prăjesc la fel toate celelalte felii de cașcaval, se pun pe hârtia absorbantă și apoi se servesc calde, cu salată de varză.

Pentru salată, varza se curăță de foile exterioare, se spală și se taie fin, după care se freacă puțin cu sare, se presară cu mărar tăiat mărunt și se ține câteva minute în apă cu puțin oțet. Când se servește, se scoate varza din apa cu oțet și se scurge.

 

 

TIPS-URI

1

Nu folosiți furculițe pentru a manevra cașcavalul la prăjit, ca să nu-l înțepați. În caz contrar, s-ar putea împrăștia în ulei.

2

Pregătiți salata de varză din timp, înainte de a prăji cașcavalul, ca să-l mâncați cald.

3

Pentru economie de ulei, folosiți la prăjit o tigaie cu circumferință mică. Cașcavalul trebuie să se cufunde cu totul în ulei, ca să se prăjească simultan pe ambele fețe, întoarcerea lui fiind riscantă pentru reușita preparatului.

4

Pentru că prăjirea feliilor de cașcaval se face foarte repede, este bine să le aveți pe toate pregătite atunci când începeți această operațiune.

Daca ti-a placut reteta noastra "Aperitiv cascaval pana, cu salata de varza" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (26)

RODIMUR 1

09.08.2017, 13:33

Mulţumesc, Mimi!

oanapl 1

14.08.2017, 22:54

Ce mult timp a trecut de când n-am mai mâncat cașcaval pane. Ce poftă mi-ai făcut!

RODIMUR 1

15.08.2017, 07:38

Oana, e una din mâncărurile mele preferate...Nici eu nu fac prea des, deși îmi place, așa că și mie mi-e uneori poftă...

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Negresa cu alune - Reteta simpla si delicioasa

de laura_n 7

ieri la 16:49

Clătită la cuptor -  Rețeta simplă și rapidă pentru un desert delicios

ieri la 10:02

Cartofi cu piept de pui gratinați la cuptor - Rețeta simplă și foarte gustoasă

pe 17.01 la 16:57

Pui în stil asiatic - Rețeta savuroasă și rapidă

pe 17.01 la 11:04

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

mirela0911

1000 puncte

RODIMUR

926 puncte

Rocsi

640 puncte

 Merisor

300 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

DEGRESANT UNIVERSAL
PENTRU CASA TA
îți prezintă:
Rețete de Sărbători
Premii
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru cei care înscriu rețete
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru autorii rețetelor
Mecanism concurs
1
Adaugă linkul rețetei favorite de Sărbători din bucataras.ro sau gustos.ro sau culinar.ro sau reteteculinare.ro
2
Lasă adresa de email să te contactăm în caz că ai câștigat
3
Intră în concurs pentru unul dintre premiile Chanteclair
Înscrie-te în concurs
 
RETETA RECOMANDATA
Tartă aperitiv