Cheesecake cu ciocolata in trei culori la Multicooker-ul Crock-Pot Express cu gatire sub presiune

de divainbucatarie in Multicooking, 7 Iun 2019 | 2571 vizualizari

 

Cheesecake cu ciocolata in trei culori - reteta de cheesecake copt - are o prezentare impresionanta si un gust extraordinar de bun. Textura umpluturii obtinute este cremoasa si foarte fina.
Se pregateste foarte usor si se coace si mai usor si foarte rapid cu ajutorul Multicooker-ului Crock-Pot Express cu gatire sub presiune.
Imi place acest aparat pentru ca tot ce imi propun sa fac cu ajutorul lui se gateste aproape cat ai bate din palme. Zau ca nu stiu cand trece timpul cu ajutorul lui.
In general acest tip de aparate este folosit pentru supe si tocanite. Dar, iata ca se pot realiza si deserturi absolut extraordinare, asa cum este acest cheesecake cu ciocolata in trei culori.
 
Multicookerul Crock-Pot Express gateste rapid sub presiune si chiar reusesc sa termin tot ce imi propun in timpul indicat de acesta: 30 de minute.
In acest mod fac economie la curent si gaz. In mijlocul verii, cand nu vreau sa folosesc cuptorul sau aragazul acest aparat ma salveaza de caldura din casa, caci gatitul fara caldura devine o adevarata placere.
Cu ajutorul lui am pregatit o supa gulas si piept de porc chinezesc. 
M-am gandit sa pregatesc un desert pe gustul baiatului meu si al prietenilor ce urmau sa vina seara in vizita. Un cheesecake cu ciocolata in trei culori mi se pare cea mai buna solutie. Prietena noastra cere pentru inceput o felie subtire de tort. Apoi isi pune inca o felie generoasa.  Nu am inteles niciodata de ce nu vrea din prima o portie normala, din care poate lasa in farfurie ce nu mai poate manca sau daca nu ii place.
Cheesecake cu ciocolata in trei culori nu este foarte dulce, desi am folosit ciocolata. Nu am pus zahar absolut deloc in el, in schimb am folosit lapte condensat indulcit. Acesta si ciocolatele sunt suficiente pentru a indulci desertul.
Este un desert perfect pentru copii, asa ca sunt bucuroasa sa pot participa cu acesta la campania de pe Bucataras.ro – “Deserturi rapide pentru copii la multicookerul Crock-Pot Express cu gatire sub presiune”. 
Pentru a pregati acest cheesecake cu ciocolata nu trebuie decat sa urmezi cateva indicatii lasate mai jos. Am pregatit un blat obisnuit din biscuiti cu unt.
Cele trei feluri de ciocolata aduc cu ele un gust bun si un design frumos umpluturii. Mi se pare ca am obtinut cel mai bun cheesecake cu ciocolata in trei culori.
 

 

INGREDIENTE

  • Pentru blat:
  • 250 g biscuiti digestivi 100 g unt

  • Pentru crema:
  • 500 g branza ricotta
  • 200 g crema de branza Philadelphia
  • 2 galbenusuri
  • 200 g lapte condensat indulcit
  • 30 g amidon
  • 120 g ciocolata neagra
  • 120 g ciocolata alba
  • 120 g ciocolata cu lapte
  • 40 g faina
  • 5 g pudra de cacao

  • Pentru decor:
  • 100 g ciocota neagra 200 ml smantana pentru frisca mixata pana s-a obtinut consiatenta tare

Portii: 12
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Cheesecake cu ciocolata in trei culori la Multicooker-ul Crock-Pot Express cu gatire sub presiune:

Am inceput pregatirea acestui cheesecake cu blatul. Am pus biscuitii intr-un mixer (sau robot de bucatarie) si i-am macinat pana am obtinut o textura fina si omogena. Am topit untul si l-am turnat peste biscuiti. I-am amestecat cu mana pana s-a omogenizat compozitia. Daca compozitia ramane in forma data de mana inseamna ca am obtinut ceea ce trebuie pentru un blat de cheesecake. I-am pus in tava si am apasat usor cu mana sau cu un pahar. Nu am apasat foarte tare pentru ca blatul sa nu devina tare si sa se taie greu. 

Am pus blatul in frigider si am inceput pregatirea cremei. Am scurs foarte bine ricotta, apoi am pus-o intr-un castron. Am adaugat crema de branza si 2 galbenusuri. 

Peste acestea am turnat 200 g lapte condensat indulcit. Am amestecat, apoi am adaugat amidonul. Am impartit compozitia obtinuta in trei boluri.

Am topit la bain-marie ciocolata neagra si am turnat-o intr-un bol. Am adaugat 10 g faina si 5 g pudra de cacao, apoi am mixat pana s-a omogenizat compozitia.  

Am turnat crema cu ciocolata neagra peste blatul de biscuit si l-am pus apoi in frigider. Am topit la bain-marie ciocolata alba si am turnat-o peste compozitia de branza din al doile-a bol. Am adaugat 15 g faina si amestecat bine.

 Dupa ce am omogenizat compozitia, am turnat-o peste stratul de ciocolata neagra. Am pus iar tava in frigider pana am topit si ciocolata cu lapte. Am turnat-o peste crema ed branza, am adaugat 15 g faina, am omogenizat si turnat peste ciocolata alba. 

Ei bine in acest moment putem trece la coacerea cheesecake-ului. Am pus gratarul din inox pe fundul cuvei Multicookerului Crock-Pot Express cu gatire sub presiune. Am turnat 200 ml apa, apoi am asezat forma in care se afla cheesecake-ul ajutandu-ma de o folie de staniol. Cu ajutorul ei voi putea scoate usor forma de tort din interiorul aparatului, cand este fierbine.

Am aranjat capacul din pozitia deschis spre cea in care indica semnul de inchis. Am verificat supapa pentru aburi, astfel incat aceasta sa fie inchisa. Am selectat programul desert, presiunea High si timpul de gatire 25 minute. Inainte de a trece la procesul de coacere acesta va afisa HEAT, este perioada de incalzire, apoi trece la coacere. Am stiut ca a terminat incalzirea caci s-a auzit un semnal sonor. Acelasi semnal sosnor se aude si in momentul in care aparatul termina de copt si trece automat pe programul KEEP WARM.

Am eliberat supapa de aburi, l-am mai lasat 2 minute, apoi am deschis Multicookerul Crock-Pot Express cu gatire sub presiune. Am scos cheesecake-ul si l-am lasat sa se raceasca in forma, la temperatura camerei, apoi in frigider 4 ore. Arata absolut sensational. Abia asteptam sa il tai.

Mai mult de 4 ore nu am rezistat, dar a fost suficient. L-am decorat cu putina ciocolata topita si frisca.

 

Daca ti-a placut reteta noastra "Cheesecake cu ciocolata in trei culori la Multicooker-ul Crock-Pot Express cu gatire sub presiune" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

ieri la 14:48

Cum sa faci o casuta din turta dulce - un proiect delicios si creativ

pe 19.11 la 20:43

Omuleti din turta dulce - reteta delicioasa pentru sarbatori

pe 19.11 la 20:36

Turta dulce - Descopera reteta perfecta pentru sarbatori!

pe 19.11 la 20:30

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Budincă de pâine - Rețeta ușoară și delicioasă