Ciorba de legume, cu ciuperci champignon

de RODIMUR in Ciorbe, 3 Dec 2018 | 11752 vizualizari

 

Ne plac foarte mult ciupercile, în general și le preparăm în fel și chip. De această dată m-am gândit să fac o ciorbă cu legume și ciuperci champignon și a ieșit un deliciu: o ciorbiță bună, gustoasă și dulce, cu gustul plăcut al ingredientului favorit.
Din ingredientele de mai jos am făcut o oală de 4 litri de ciorbă.

 

INGREDIENTE

  • 400 grame de ciuperci champignon
  • 4 morcovi
  • 2 pătrunjei
  • 1 țelină mică
  • 4 cartofi medii
  • 1 ceapă
  • 4 căței de usturoi
  • 1 roșie
  • 1 ardei gras verde
  • 1 ardei capia
  • ulei de floarea soarelui pentru călit legumele
  • 1 legătură de frunze de pătrunjel
  • sare
  • piper
Portii: 8
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Ciorba de legume, cu ciuperci champignon:

Ciupercile se curăță de pielițe și de filamente, se spală în mai multe ape și se feliază.

Se curăță rădăcinoasele (morcovii, pătrunjeii și țelina) se spală, se taie mărunt și se pun la fiert cu 3 litri de apă rece. Când se adună spumă deasupra, se culege și se aruncă.

Se curăță ceapa și usturoiul, se spală, se taie fin și se călesc în ulei suficient și la foc mic, până ce se înmoaie.

Ardeii se spală, se curăță de cotoare și de semințe, se taie julienne și se călesc în tigaie, peste ceapă și usturoi.

Roșia se spală, se curăță de semințe și se taie cubulețe.

Când ardeii s-au înmuiat, se adaugă în tigaie ciupercile feliate și cubulețele de roșie și se călesc toate legumele ușor, la foc mic și înăbușit, până ce se înmoaie și ciupercile.

Între timp se curăță cartofii, se spală bine și se taie cubulețe.

Când rădăcinoasele din oală sunt aproape fierte, se adaugă și cartofii.

Se aleg, se spală, se zvântă și se taie fin frunzele de pătrunjel.

Când cartofii sunt aproape fierți se adaugă legumele sotate și se mai lasă ciorba pe foc încă 1-2 clocote.

Se condimentează cu sare și piper și după 2-3 minute se oprește focul de la aragaz, se presară pătrunjelul tocat, se pune capacul pe oală și după 10-15 minute de ”odihnă”, ciorbița poate fi servită.

TIPS-URI

1

Nu prăjiți tare ceapa și usturoiul, ca să nu se ardă și să devină amare.

2

Tăiați cartofii în cubulețe mici.

3

Este bine ca ciupercile champignon să fie curățate de filamente, mai ales când sunt înnegrite, ca să nu schimbe culoarea ciorbei.

4

Adăugați cartofii în oală, când rădăcinoasele sunt aproape fierte.

5

Legumele sotate se adaugă în oală la sfârșit, când celelalte legume sunt aproape fierte.

6

Adăugați pătrunjelul tocat după ce ați oprit ciorba din fiert.

7

Înainte de servire, lăsați ciorba ”să se odihnească” timp de 10-15 minute.

Daca ti-a placut reteta noastra "Ciorba de legume, cu ciuperci champignon" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

Recomandari pentru tine si casa ta

Prima Latte Black

- 700 lei
1399.99 lei
699.99 lei

Slimline Barista

- 500 lei
1699.99 lei
1199.99 lei

COMENTARII (27)

RODIMUR 1

07.12.2018, 11:37

Îți mulțumesc frumos, Dantes!

Rahela Velicu 1

10.12.2018, 12:46

Am facut si eu, este foarte gustoasa!

RODIMUR 1

10.12.2018, 13:43

Așa-i că e foarte bună, Mimi...? Mă bucur că avem aceleași păreri... Mulțumesc frumos!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Chec cu pui si ardei kapia copti

de Rocsi 9

ieri la 20:01

Ruladă cu cremă de ciocolată și căpșuni - Rețeta delicioasă și rapidă

pe 06.04 la 10:39

Mini eclere cu cremă de fistic - Desertul delicios care te va cuceri

pe 03.04 la 15:00

Salată de fasole verde cu iaurt și usturoi - Rețeta rapidă și savuroasă

pe 03.04 la 11:43

TOP
utilizatori

mirela0911

1000 puncte

Rocsi

281 puncte

oanapl

117 puncte

miorita

36 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]