Săptămâna trecută, când am apreciat o astfel de ciorbiță la Rocsi, nici nu m-am gândit că-i va veni rândul atât de repede. Dar iată că ieri, din lipsă de inspirație, mi-am zis că pot încerca deja această ciorbiță, consistentă și bună, pe care am personalizat-o oarecum: nu am folosit borș, pentru că nu aveam în casă, ci suc de roșii, iar smântâna a rămas opțională, nu a făcut parte din lista de ingrediente. Rezultatul a fost mai mult decât mulțumitor, o ciorbiță bună și consistentă, pe gustul nostru...
Din ingredientele de mai jos am făcut o oală de 5 litri de ciorbiță.
Se curăță, se spală și se mărunțesc morcovii, pătrunjelul și țelina, după care se pun la fiert, cu 3 litri de apă rece. Când se ridică spumă deasupra, se adună și se aruncă. Se completează cu apă, când scade.
Se alege orezul, se spală în mai multe ape și se lasă la scurs.
Se aleg, se spală și se taie fin frunzele de pătrunjel.
Se curăță cepele, se spală, se taie mărunt și se călesc în ulei suficient și la foc mic, până ce se înmoaie.
Se spală roșia, se elimină semințele, se taie cubulețe și se călește cu ceapa.
Se curăță cartofii, se spală și se taie cubulețe.
Tăiați mărunt 1/4 ceapă, pentru perișoare.
Se amestecă bine carnea tocată cu: oul, sarea, piperul, orezul, făina, ceapa și pătrunjelul tocat. Când amestecul este omogen, se formează perișoare care se pun la fiert, direct în oala de ciorbă.
După ce au fost făcute perișoarele, se adaugă în oala de ciorbă și cartofii, tăiați cubulețe și se lasă ciorba la fiert, la foc mediu, până ce atât legumele, cât și perișoarele sunt fierte.
Se adaugă sucul de roșii, se condimentează, cu sare, piper și cimbru, se mai lasă ciorba să fiarbă încă un clocot-două, după care se ia oala de pe foc, se presară pătrunjelul tocat și se acoperă cu un capac.
După 10-15 minute de ”odihnă”, ciorba poate fi servită, eventual cu 1-2 linguri de smântână și cu ardei iuți, proaspeți, sau murați.
1
Ceapa nu se prăjește tare, ci se înmoaie doar puțin, până ce devine transparentă.
2
Alegeți cartofi roz care se fierb bine și nu se sfărâmă la fiert.
3
Adăugați cartofii în ciorbă, imediat după ce ați făcut perișoarele.
4
Dacă vreți, puteți acri ciorba cu borș natural.
5
Condimentați la sfârșit, înainte de ultimul clocot.
6
Adăugați pătrunjelul tocat după ce ați oprit focul.
7
Serviți ciorba după ce ”s-a odihnit” 10-15 minute.