Compot asortat de sezon

de RODIMUR in Mancare copii, 22 Oct 2018 | 5641 vizualizari

 

Toamna cea bogată este anotimpul cel mai potrivit pentru a face rapid un compot asortat de sezon, cu fructe bune, proaspăt culese. Un compot pentru consumul imediat, nu pentru iarnă. Exact asta am făcut eu ieri, un compot asortat cu fructele toamnei și tare bun a fost, la ceas de seară, după cină...

 

INGREDIENTE

  • 4 mere
  • 4 pere
  • 2 gutui
  • 100 grame de zahăr tos
  • 1 plic de vanilie
  • 1 baton de scorțișoară
  • câteva felii de lămâie, pentru servit
Portii: 6
Timp de preparare: sub 30 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Compot asortat de sezon:

Fructele se spală bine, se curăță de coji și se taie felii sau cubulețe, fiecare după cum dorește.

Se pun fructele în oală, cu 2 l de apă rece, la foc iute. Se adaugă batonul de scorțișoară încă de la început, ca să lase gustul său bun, în timpul fierberii.

Când fructele sunt aproape fierte se adaugă zahărul și vanilia și se mai dă un clocot-două, după care se oprește focul și compotul se mai lasă puțin, să se răcorească.

Compotul se poate servi la cină sau la micul dejun, atât cald, cât și rece, eventual cu niște biscuiți alături.

TIPS-URI

1

Îndepărtați partea lemnoasă și tare de la miezul gutuilor.

2

Nu fierbeți prea mult fructele, ca să nu se terciuiască. Într-un compot bun, fructele trebuie să rămână în starea în care au fost puse la fiert.

3

Dacă fructele sunt foarte dulci, dozați cantitatea de zahăr în conformitate cu gustul dumneavoastră.

4

Felia de lămâie dă compotului nu numai un plus de vitamina C, dar și un gust mai plăcut.

Daca ti-a placut reteta noastra "Compot asortat de sezon" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (17)

RODIMUR 1

24.10.2018, 22:38

Mulțumesc frumos, Ancutsa!

Rocsi 1

25.10.2018, 20:11

Ce as servi si eu o portie din acest compot. Daca este si cald, este si mai grozav!

RODIMUR 1

25.10.2018, 20:39

Acum nu mai este, dar sigur voi face altul mâine...Mulțumesc frumos pentru apreciere!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Rocsi

2418 puncte

 Merisor

1300 puncte

RODIMUR

1146 puncte

Panacris

259 puncte

vasimur

253 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Piure de avocado cu branzica si fructe- de la 6 luni