Aluat:
Drojdia se amesteca cu 1 lingura de zahar, apoi dizolva in putin lapte caldut. Faina o punem intr-un castron, facem o adancitura la mijloc si turnam amestecul de drojdie.
Separat frecam galbenusul cu putina sare, apoi turnam incet restul de lapte caldut, restul de zahar si aromele. Acest amestec il turnam peste drojdia umflata, apoi incepem sa framantam aluatul. Dupa ce s-au incorporat toate ingredientele, turnam putin cate putin untul topit si framantam pana obtinem un aluat neted si nelipicios. Se acopera castronul cu un prosop si se lasa la crescut la loc caldut, pana isi dubleaza volumul.
Umplutura:
Laura a folosit dulceata de coji de portocale. Eu n-am avut si nici n-am gasit de cumparat, asa ca am improvizat, dupa metoda prezentata de Alison.
Intr-un castron amestecam nuca de cocos cu coaja de portocala confiata, apoi turnam putin cate putin smantana pentru frisca, pana obtinem o pasta ferma si consistenta.
Sirop:
Se dau in clocot laptele, zaharul, coaja rasa de portocala si cocosul. Se da deoparte, se aromeaza cu vanilie si se tine la cald.
In plus mai avem nevoie de cca 30-40 g unt moale pentru uns tava si placintelele.
Aluatul crescut il rasturnam pe masa unsa cu ulei si il impartim in 12 bile, aproximativ egale.
Fiecare bila de aluat se aplatizeaza, apoi pe mijlocul fiecaruia se pune cate o lingurita de umplutura.
Se ridica marginile, se strang si se lipesc, formand o bocceluta. :) Tava (25/35 cm) se unge bine cu unt si se aseaza boccelutele, cu inchizatura in jos. Se ung cu unt din abundenta si se lasa la crescut pentru 30-40 de minute.
Se baga tava in cuptorul incins la foc mediu. Cand cuiburile incep sa se rumenesca (dupa 15-20 minute) incalzim din nou siropul si fierbinte il turnam deasupra. Bagam tava din nou la cuptor si tinem pana se absoarbe tot siropul si cuiburile sunt rumenite frumos.
1
Daca e necesar mai adaugati 1-2 linguri de faina.
2
Pentru operatia de framantare se poate folosi masina de paine.