Desert prajitura cu crema lemon curd

de Rocsi in Prajituri, 17 Apr 2018 | 5526 vizualizari

 

Sa va povestesc putin din experienta mea cu lemon curd. Acum vreo 7-8 ani, am incercat eu sa pregatesc aceasta vestita crema, lemon curd. Fac totul dupa o reteta de pe net si eram nerabdatoare sa o folosesc la o prajitura. Cand am gustat-o, dupa ce s-a racit, avea un gust oribil, nu mi-a placut deloc. Deci, la gunoi cu ea! Acum, dupa ce au trecut anii, totusi am vrut sa fac iarasi aceasta crema, ca imi plac mult cremele cu citrice. De aceasta data a fost un mare succes, a iesit super delicioasa si nu avea acel gust de la prima incercare, deci clar gresisem undeva acum cativa ani 😀😀😀. Am pregatit un blat cu nuca, am amestecat crema de lamaie cu mascarpone, frisca, cateva bucati de piersica si prajitura a iesit minunata! Crema putin acrisoara m-a cucerit! Este o prajitura de pregatit si musafirilor, care sigur o sa fie incantati!

 

INGREDIENTE

  • Pentru blat:
    • 4 oua
    • 4 linguri zahar
    • 4 linguri ulei
    • 100 gr nuca macinata
    • 3 linguri faina
    • 1 lingurita praf de copt
    • 2 lingurite vanilie
    • un praf de sare
    Pentru lemon curd:
    • 4 lamai micute
    • 3 oua
    • 150 gr zahar
    • 100 gr unt de 80% grasime
    Pentru crema:
    • 250 gr mascarpone
    • 2 linguri zahar pudra
    • 100 ml frisca lichida
    • 3 jumatati de piersici din compot
    • lemon-ul curd pregatit mai sus
    Pentru decor:
    • 100 gr ciocolata alba
    • 30 ml frisca lichida
    • 1 varf mic de colorant pudra rosu
Portii: 10
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert prajitura cu crema lemon curd:

Blatul: Galbenusurile le mixati cu zaharul pana se albesc, adaugati uleiul. Incorporati faina, nuca macinata, praful de copt si vanilia. Albusurile le bateti spuma cu un praf de sare, le incorporati in compozitia de mai sus. Ungeti cu unt si tapetati cu hartie de copt o tava rotunda cu diamentrul de 26 cm, turnati compozitia si o nivelati. Introduceti blatul in cuptorul incins, la 170 de grade, pentru 15-17 minute, pana trece testul scobitorii. Cand este gata, il scoateti din cuptor si il lasati sa se raceasca.

Lemon-ul curd: Lamaile spalate foarte bine, eu am folosit bio, le radeti coaja, apoi stoarceti zeama pe care o treceti printr-o sita. Intr-un vas de inox puneti ouale cu zaharul, le amestecati bine cu un tel. Adaugati zeama de lamaie si jumatate din coaja rasa de lamaie. Transferati bolul pe baie de aburi, amestecati continuu, pana zaharul se topeste complet, iar crema se ingroasa. Cand este gata, dati crema deoparte, puneti untul taiat cubulete si amestecati bine pana se incorporeaza. Lasati sa se tempereze, apoi o acoperiti si o dati la frigider pana se raceste complet. Crema: Intr-un bol mixati mascarponele cu zaharul pudra. Opriti 3 linguri de lemon curd, restul il puneti peste mascarpone, mixati. Frisca o bateti spuma si o incorporati in crema de mai sus, cu ajutorul unei palete. Jumatatile de piersici le taiati cubulete. Blatul rece il asezati pe un platou, montati un inel detasabil in jurul sau. Ungeti blatul cu lemon curd-ul oprit, puneti jumatati din crema, bucati de piersici, restul de crema si nivelati.

Decorul: Ciocolata alba rupta bucatele, o amestecati cu frisca lichida si le transferati pe baie de aburi. Amestecati continuu pana ciocolata este complet topita. Turnati usor ciocolata topita peste prajitura. Opriti putina ciocolata topita, puneti colorant rosu si cu un pos cu varful mic, faceti cateva puncte. Cu ajutorul unei scobitori faceti modelul. Dati prajitura 3-4 ore la frigider sau chiar peste noapte. O scoateti de la rece, indepartati inelul, portionati si serviti!

Sa aveti pofta!  

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert prajitura cu crema lemon curd" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Brăduț cu ciocolată - Desertul rapid și festiv pentru sărbători

pe 16.12 la 11:18

Cozonac cu cremă de fistic - Desertul perfect pentru sărbători

pe 13.12 la 15:25

Mini rulouri cu dovleac - Reteta gustoasa de post

de RODIMUR 8

pe 12.12 la 22:27

Salată de boeuf - Rețeta clasică perfectă pentru masa de sărbători

pe 12.12 la 11:50

Rețeta de cornulețe cu untură - Cele mai fragede și mai gustoase

pe 11.12 la 12:41

TOP
utilizatori

Rocsi

1176 puncte

RODIMUR

1161 puncte

MotanLaOale

1145 puncte

mihaelar63

1103 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

DEGRESANT UNIVERSAL
PENTRU CASA TA
îți prezintă:
Rețete de Sărbători
Premii
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru cei care înscriu rețete
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru autorii rețetelor
Mecanism concurs
1
Adaugă linkul rețetei favorite de Sărbători din bucataras.ro sau gustos.ro sau culinar.ro sau reteteculinare.ro
2
Lasă adresa de email să te contactăm în caz că ai câștigat
3
Intră în concurs pentru unul dintre premiile Chanteclair
Înscrie-te în concurs
 
RETETA RECOMANDATA
Desert Tiramisu cu zmeura