Desert prajitura cu foi fragede cu cacao si umplutura de mere

de Merisor in Prajituri, 24 Feb 2019 | 4383 vizualizari

 

Pentru că ne plac mult deserturile cu mere și având foarte multe mere de la țară, de data aceasta am ales să prepar o prăjitură cu foi fragede cu cacao și umplutură de mere.
A ieșit tare bună și aspectuoasă!

 

INGREDIENTE

  • Pentru 2 foi fragede cu cacao( 23/40 cm):
  • 1 ou
  • 150 g unt cu 82% grăsime
  • 150 g iaurt cremos
  • 100 g zahăr
  • 500 g făină
  • 30 g cacao
  • 1 linguriță praf de copt
  • 1/4 linguriță bicarbonat de sodiu
  • 1 vârf linguriță sare
  • Pentru merele caramelizate:
  • 1500 g mere curățate
  • 100 g zahăr
  • 100 g unt cu 82% grăsime
  • 50 g amidon
  • 2 lingurițe scorțișoară
  • zahăr vanilat și scorțișoară pentru decor
Portii: 25
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert prajitura cu foi fragede cu cacao si umplutura de mere:

Pregătim mai întâi umplutura de mere.

Curățăm merele, le dăm pe răzătoarea mare și le punem într-un vas cu pereți dubli.

Le amestecăm cu zahărul și le punem la caramelizat până când merele își schimbă culoarea și se formează sirop.

Dăm vasul deoparte de pe foc, presărăm scorțișoara și adăugăm untul tăiat cuburi.

Amestecăm ușor până când untul se topește și se omogenizează compoziția.

Lăsăm merele să se răcească, apoi încorporăm amidon, în funcție de cât sirop se formează.

Cât merele se răcesc, pregătim aluatul fraged cu cacao.

Cernem într-un vas, făina amestecată cu cacaua, praful de copt și bicarbonatul.

Facem o adâncitură la mijloc unde punem oul, untul rece tăiat în cuburi, iaurtul, zahărul și sarea.

Amestecăm rapid toate ingredientele,obținâmd un aluat nu foarte ferm și ușor lipicios.

Îl acoperim cu folie și îl dăm la rece pentru 30 de minute.

Pornim cuptorul la 180 de grade cu 10-15 minute înainte de a introduce prăjitura.

Împărțim aluatul în două părți aproximativ egale.

Ungem tava cu grăsime, o tapetăm cu făină și întindem prima parte de aluat în ea.

Peste foaia de aluat, întindem uniform merele și deasupra întindem cealaltă foaie de aluat.

Coacem prăjitura cu foi fragede cu cacao și umplutură de mere pentru 30-35 de minute.

O lăsăm, apoi, să se răcească, presărăm peste ea zahăr vanilat și scorțișoară și o porționăm.

O servim cu mare poftă alături de cei dragi.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert prajitura cu foi fragede cu cacao si umplutura de mere" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Chec cu ciocolată și alune - Deliciu pufos cu glazură crocantă

ieri la 09:13

Pastă tartinabila de peste afumat - Rețeta rapidă și gustoasă

pe 24.06 la 07:17

Pâinici Naan - Rețeta simplă și gustoasă care te va cuceri

pe 23.06 la 09:34

Amorul fructelor de-o vara - Reteta unui desert delicios

pe 21.06 la 18:31

TOP
utilizatori

Rocsi

2439 puncte

vasimur

158 puncte

RODIMUR

134 puncte

MotanLaOale

70 puncte

oanapl

7 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Tarta cu mere si mango