Desert rulouri cu foietaj de casa si crema de lamaie

de Ancutsa in Dulciuri, 29 Sep 2020 | 3552 vizualizari

 

După ce am tot făcut rulouri cu cremă și aluat cumpărat, am încercat și unele cu aluat de casă. Mi s-au părut crocante, le-aș fi vrut mai fragede, însă s-au mâncat din prima seară aproape toate. Cele rămase le-am acoperit cu folie alimentară, iar a doua zi se înmuiaseră, mie mi-au plăcut mai mult a doua zi. Acum rămâne la aprecierea voastră cum și când doriți să le serviți.

 

INGREDIENTE

  • Pentru aluat:
  • 150 g făină 000,
  • 150 g făină 650,
  • 100 ml apă rece,
  • 2 ouă,
  • Un praf de sare,
  • 200 g unt,
  • În plus:
  • 1 ou, pentru uns,
  • Pentru crema de lămâie:
  • 300 ml lapte,
  • 2 linguri făină,
  • Un praf de sare,
  • 3 ml îndulcitor,
  • ½ linguriță apă de flori de portocal,
  • 1 linguriță coajă de lămâie,
  • 50 g unt
Portii: 4
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert rulouri cu foietaj de casa si crema de lamaie:

 

Pregătirea aluatului:

Mai întâi dai la frigider făina și apa, circa 10 minute, pentru a fi cât mai reci.

Între timp, scoți untul, îl bați cu făcălețul până obții o foiță, pe care o învelești în folie alimentară și o dai iar la frigider 20 de minute.

Apoi scoți din frigider făina și apa, dar și ouăle și te apuci de treabă. Amesteci cele două tipuri de făină, într-un castron, adaugi sarea, ouăle și apa și frămânți un aluat consistent, dar moale.

Întinzi aluatul în foaie subțirică, scoți untul de la rece și îl așezi pe aluat. Le împachetezi împreună, astfel să obții un plic și apoi îl dai la rece. Îl scoți, iar faci întindere, împachetare, iar la rece, tot astfel de 3 ori minim, pentru a obține un aluat crocant, cu multe straturi.

La final, eu l-am lăsat peste noapte la frigider și l-am copt a doua zi.

 

Rulourile:

Scoți aluatul, îl întinzi în foaie potrivită ca grosime și tai din el fâșii lungi, subțiri. Iei o fâșie, o înfășori pe un cornet de tablă, pentru patiserie. Procedezi la fel cu restul de aluat.

Indicat ar fi ca acum să dai din nou la rece rulourile, aprox 10 minute. Apoi le ungi cu ou și le dai la cuptorul preîncălzit, la foc mic primele 20 de minute, apoi la foc mediu următoarele 10 minute sau până devin aurii.

 

Crema de lămâie:

Pui pe foc mic făina cu laptele, sarea, îndulcitorul, apa de flori de portocal și coaja de lămâie, fierbi amestecul până se îngroașă ca o budincă. Dai deoparte, încorporezi untul, acoperi cu folie și dai la rece.

 

Montare:

După ce s-au răcit, scoți rulourile cu grijă de pe formele de tablă, iar dacă s-au lipit, le poți tăia puțin cu un cuțit ca să le desfaci. Le umpli cu crema de lămâie. Le poți pudra cu zahăr.

Notă: Eu am avut forme de 6 cm, am obținut 20 de rulouri.

    

 

Poftă Bună!

 

Daca vă place reţeta mea, o puteţi găsi şi pe blogul meu:

https://ancutsa-cuisine.blogspot.com/2020/09/cornete-cu-foietaj-de-casa-si-crema-de.html

TIPS-URI

1

ține cont ca ingredientele să fie reci, să lucrezi repede pentru a nu se topi untul

2

după fiecare împachetare, dă aluatul la rece.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert rulouri cu foietaj de casa si crema de lamaie" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Cartofi evantai  – Rețeta perfectă pentru o garnitură delicioasă și aspectuoasă

ieri la 10:46

Gem de gutui cu pere de toamna - Reteta pentru deliciu aromat de sezon

pe 26.11 la 15:27

Sărățele cu telemea - Rețeta perfectă pentru o gustare crocantă și delicioasă

pe 26.11 la 09:33

Plăcinte rapide cu mere - Desert delicios și aromat

pe 25.11 la 10:37

TOP
utilizatori

oanapl

1103 puncte

Panacris

1014 puncte

RODIMUR

165 puncte

Rocsi

133 puncte

vasimur

126 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Cheesecake american