Desert tarta normanda cu mere

de RODIMUR in Dulciuri, 25 Mai 2019 | 3319 vizualizari

 

Pentru că încă mai avem multe mere, odată cu trandafirașii în foietaj am făcut și o tartă normandă cu mere, o rețetă franceză (din Normandia, regiune din nordul Franței) căreia i-am adus unele modificări.
Tarta normandă se face cu trei specii diferite de mere normande și este decorată pe toată suprafața ei cu trandafirași făcuți din lamele de mere. Eu nu am folosit trei specii diferite de mere și am făcut numai o coroniță de trandafirași, de jur împrejurul tartei, pentru că nu-mi pregătisem dinainte suficient ”material”.
În plus, eu am folosit scorțișoară și am decorat cu zahăr pudră, ceea ce nu există în rețeta originală. Chiar și-așa, tarta a ieșit foarte frumoasă și absolut delicioasă. Ceva special care merită repetat. Poate atunci voi avea răbdare să împodobesc toată tarta cu trandafirași...

 

INGREDIENTE

  • Pentru aluat:
  • 200 grame de făină albă
  • 1 ou
  • 100 grame de unt
  • 75 grame de zahăr pudră
  • 25 grame de pudră de migdale
  • Pentru umplutură și decor:
  • 8-10 mere mari
  • 100 grame de unt
  • 100 grame de zahăr brun
  • 1 plic de vanilie
  • 1 linguriță de scorțișoară
  • zeama de la 2 lămâi
  • zahăr pudră
Portii: 10
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert tarta normanda cu mere:

Se face un aluat pentru tarte din: făină, 1 ou, 100 grame de unt rece și zahăr pudră. Se întinde o foaie de aluat, se pune în tava pentru tarte și se înțeapă. Se acoperă foaia cu hârtie de copt, peste care se pun: bile, fasole, sau orez, pentru ca aluatul să nu se umfle.

Se dă tava la cuptorul preîncălzit, la temperatură medie și când forma de aluat pentru tartă este gata, rumenită ușor la bază, se scoate și se lasă să se răcorească.

Se spală merele și se șterg cu un șervet curat. Trei mere se taie în jumătăți, se curăță de sâmburi și fiecare jumătate de măr se feliază în lamele subțiri. Se pun lamelele într-un bol încăpător, se toarnă apă cât să le acopere și se adaugă zeama de lămâie. Se dă bolul la cuptorul cu microunde pentru 6 minute, ca să se înmoaie lamelele de mere.

După acest interval de timp, se scoate bolul din cuptor, se strecoară merele de apă și se lasă în strecurătoare, ca să se scurgă.

Celelalte mere se curăță de coji, se taie feliuțe și se pun cu untul, feliat de asemenea, într-o cratiță, la foc mediu, ca să se călească. Se adaugă zahărul brun și se strivesc ușor feliuțele de mere călite. Se ține cratița pe foc și se amestecă, până ce scade lichidul lăsat de mere și compoziția este legată și uniformă.

Atunci se ia vasul de pe foc și când umplutura s-a răcorit, se pune uniform în forma de aluat pentru tartă, care s-a răcit, între timp.

Se fac trandafirași din căte 5-6 lamele de mere, suprapuse parțial și rulate cu grijă. Se pun trandafirașii în tavă și se fixează în umplutura de mere, care-i va ține așa cum au fost formați și nu se vor desface.

Cine are suficiente lamele pregătite dinainte, poate orna tarta cu trandafirași, pe toată suprafața ei.

Se presară scorțișoară pe trandafirași și se dă tava la cuptorul preîncălzit, la temperatură medie, pentru aproximativ 25-30 de minute. Când tarta este gata, se scoate din cuptor și se pot decora trandafirașii cu zahăr pudră.

TIPS-URI

1

Pentru trandafirași, tăiați lamele subțiri din mere și înmuiați-le la cuptorul cu microunde, după ce le acoperiți cu apă rece și zeamă de lămâie.

2

Dacă lamelele vor fi mai groase, nu le veți putea rula ușor ca să faceți trandafirașii.

3

Umplutura trebuie să fie scăzută și legată suficient, nu apoasă.

4

Amestecați întruna în compoziția de mere, ca să nu se prindă de fundul vasului.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert tarta normanda cu mere" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Plăcintă grecească cu oregano și mentă  - Rețeta savuroasă și ușor de pregătit

ieri la 16:33

Tort de morcovi cu nuci pecan - Desertul care te va cuceri prin savoare și aromă

ieri la 16:03

Prăjitură turnată cu mere - Desertul rapid și gustos

pe 21.11 la 10:51

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

pe 20.11 la 14:48

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Desert eclere cu crema de fructe de padure