Desert tort cu dulceata de capsune si bavareza de vanilie

de simona72 in Torturi, 11 Iun 2019 | 3523 vizualizari

 

Tortul de astazi este unul destul de simplu, ce poate sa va dea batai de cap este crema bavareza. Atentie la cantitatea de gelatina pe care o folositi. Am obtinut o crema aerata, spumoasa, care a primit gelatina atat cat a trebuit ca sa se tina ferma. De curand am incercat agar agar in loc de gelatina si rezultatul a fost minunat.  

 

INGREDIENTE

  • Pentru blat:
  • 6 albusuri
  • 6 linguri zahar alb
  • 3 linguri faina alba
  • 3 linguri faina de migdale
  • 1 lingurita praf de copt
  • 1 praf de sare
  • 1 lingurita coaja de lamaie rasa(bio)
  • 3 linguri ulei de floarea soarelui
  • Pentru dulceata de capune(se foloseste doar jumatate):
  • 1 kg capsune
  • 400 gr zahar
  • Zeama de la ½ lamaie
  • Pentru crema bavareza:
  • 6 galbenusuri
  • 6 linguri zahar
  • 400 ml smantana pentru frisca
  • 1 plic extract de vanilie Finesse de la Dr. Oetker
  • 1 plic gelatina granule(10 gr)
  • 50 ml apa rece
  • Pentru decor:
  • 50 gr ciocolata
  • 50 ml smantana pentru frisca
  • Capsune
  • biscuiti
  • tablete de ciocolata cu menta
Portii: 12
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert tort cu dulceata de capsune si bavareza de vanilie:

Pentru blat: se mixeaza albusurile cu praful de sare pana incep sa se spumeze. Se adauga treptat zaharul si se continua mixarea pana obtinem o bezea ferma. Se adauga uleiul si coaja de lamaie si se mixeaza la viteza mica pana la incorporare. Se adauga faina alba, faina de migdale si praful de copt. Se amesteca cu o spatula cu miscari usoare de jos in sus, pentru a scoate cat mai putin aer din albusuri. Se pune aluatul intr-o tava tapetata cu hartie de copt de 22 cm diametrul. Se da la cuptorul incins la 160 grade C si se coace 30-35 minute, pana aluatul este ferm si usor rumen la suprafata. Se lasa sa se raceasca pe un grilaj.

Pentru dulceata de capsune: se curata fructele de codite, se taie in jumatati cele care sunt mai mari. Se adauga zaharul peste ele si se lasa cateva ore pana isi lasa siropul. Se strecoara fructele, siropul se pune intr-o craticioara si se fierbe pana se reduce la jumatate. Se adauga fructele si se fierbe dulceata pana capata consistenta dorita. Trebuie sa nu fie foarte groasa, doar este dulceata, dar nici foarte subtire. Am uitat sa va spun sa spumati dulceata atunci cand este necesar, dar asta se stie deja J) si sa puneti la final zeama de lamaie.

Gelatina se pune la hidratat in apa rece pentru 10 minute. Se dizolva pe flacara foarte mica sau in cuptorul cu microunde. Se ia jumatate din dulceata inca calda, se pune peste dulceata exact 3 lingurite din gelatina dizolvata. Se amesteca si se lasa la temperatura camerei sa se raceasca. Restul de gelatina va fi folosita la crema.

Pentru crema: galbenusuri se mixeaza cu 3 linguri zahar alb pana se deschid la culoare si devin cremoase. Dupa ce am obtinut ceva asemanator cu o crema, punem vasul pe baie de aburi si amestecam cu un tel pana zaharul este complet topit si crema incepe sa se intareasca. Trebuie sa nu mai simtim gustul de ou crud. Frisca se mixeaza impreuna cu zaharul ramas, dar nu de tot. Pana incepe sa se tina de palete, dar totusi curge. Acum este momentul sa punem crema de oua si vanilia. Continuam mixarea pana obtinem consistenta dorita. La final adaugam restul de gelatina si mixam usor pentru ultima oara. Montarea tortului se face imediat.

Daca ati copt blatul intr-o forma cu margini detasabile, luati inelul de la forma de tort, daca nu aveti, faceti unul din hartie cartonata imbracata in folie alimentara. Se pune blatul de tort racit pe un platou si se monteaza inelul. Peste blat se pune dulceata, avand grija sa o distribuim uniform. Nu este nevoie de insiropat pentru ca blatul va absorbii din siropul lasat de dulceata. Se pune crema bavareza, se niveleaza cu o lingura. Se da tortul la frigider 3-4 ore sau pana a doua zi.

Pentru decor folositi fructe proaspete si ciocolata.

TIPS-URI

1

inainte de decor trebuie sa indepartati inelul. Pentru ca marginile sa ramana cat mai frumoase luati un feon si plimbati aerul cald de jur imprejurul inelului. Se va desprinde usor si fara stricaciuni.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert tort cu dulceata de capsune si bavareza de vanilie" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Plăcintă grecească cu oregano și mentă  - Rețeta savuroasă și ușor de pregătit

ieri la 16:33

Tort de morcovi cu nuci pecan - Desertul care te va cuceri prin savoare și aromă

ieri la 16:03

Prăjitură turnată cu mere - Desertul rapid și gustos

pe 21.11 la 10:51

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

pe 20.11 la 14:48

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Desert cheesecake inimos cu sos de afine