Blatul de cacao (pregătesc blatul cu o zi mai repede, se păstreaza foarte bine și se poate tăia mai ușor)
Vom pune la mixat albușurile, le batem spumă și adăugăm treptat zahărul și batem în continuare până când se face ca o bezea.
Punem sarea peste gălbenușuri, le mixem cu uleiul (punem treptat), apoi punem treptat apa. Compoziția de gălbenușuri punem în trei tranșe peste albușurile bătute. Amestecăm de jos în sus.
Punem făina în ploaie, să fie cernută, preful de copt, foarte ușor amestecăm de jos în sus, apoi adăugăm cacao treptat în două tranșe(se poate cerne să nu fie cu bucațele mari de cacao).
Tapetăm cu hârtie pentru copt, o tavă pentru copt, 22-24 cm. Turnăm compoziția și-l punem în cuptorul preîncalzit la 180 C. Ajustăm deasupra să nu rămână cu denivelări.
Timp de coacere, 30-40 minute la 180 C.(depinde de cuptor) pe grătarul din mijloc. Cuptor electric. La cel cu gaz, focul să fie mediu. Lăsăm blatul să se răcească și abia apoi îl scoatem din formă.
Sirop cu rom
Caramelizăm 50 g zahăr, apoi turnăm 150 ml apă, atenție la aburii formați. Amestecăm compoziția pe foc mic, până când se topește zahărul, lăsăm să se răceasce și adăugăm 2 fiole de rom.
Cremă de ciocolată
Amestecăm crema de brânză mascarpone cu cele două linguri de zahăr pudră. Mascarpone să nu fie rece de la frigider, să-l scoatem de la rece cu 30 minute mai repede.
Punem la topit pe baia de abur, ciocolata neagră și ciocolata. Amestecăm ușor cu crema de mascarpone, adăugăm treptat puțin câte puțin. Ciocolata topita să o luati de pe aburi, după ce s-a topit și urmează adăugarea cremei de mascarpone. Mixăm smântâna pentru frișcă. Nu este nevoie să adăugam zahăr. Punem frișca peste cremă și o amestecăm ușor. Crema este gata, o lăsăm la rece, la frigider
Cremă de zmeură
Punem gelatina în 1/2 pahar de apă rece
Fierbem zmeura cu zahărul și apa, aproximativ 10 minute, zmeura trebuie să fie topită, o compoziție păstoasă. Strecurăm compoziția printr-o sită deasă, este necesar să îndepărtăm semințele mărunte și multe din zmeură. Lăsăm să se răceasca un pic, dar totuși suficient de caldă cât să topească gelatina. Lăsăm să se răcească complet, să ajungă la temperatura camerei.
Batem frișca, dar să nu fie foarte tare, adăugăm peste sosul de zmeură, cu mișcări ușoare de jos în sus cele două compoziții. Dacă este prea moale, se poate lăsa la frigider pentru 10 minute. Compoziția rămâne destul de fluidă, nu trebuie sa ne sperie acest lucru, după asamblare, gelatina își face datoria și în final crema o să fie perfectă.
Asamblare
Blatul trebuie tăiat în trei părți egale.
Asamblarea se face într-o formă de tort cu margine detașabilă.
Punem prima felie de blat, însiropăm foaret bine, punem crema de ciocolată. Punem deoparte din crema de ciocolată pentru decor, și-l păstrăm la frigider, aproximativ 5-6 linguri de cremă sunt suficiente pentru a îmbrăca tortul cu această cremă.
Punem a doua felie de blat, însiropăm, turnăm crema de zmeură.
Adugăm și ultima felie de blat, apăsăm foarte ușor, pentru a nu da pe afară crema roz. Însiropăm si acest ultim blat.
Punem tortul la frigider pentru minim 12 ore.
Îndepărtăm latura formei de tort, îmbrăcăm tortul cu crema de ciocolată păstrată la frigider.
Pregătim glazura marmorată
Glazura de ciocolată
Punem gelatina în apă rece, 1 pliculeț și 50 ml apă.
Amestecăm cacao, apa, zahărul și frișca. Fierbem această compoziție 10 minute. Strecurăm glazura!
După ce se mai răcește adăugăm 1/2 din cantitatea de gelatină. Trebuie să amestecăm foarte bine, până când se topește gelatina. Lăsăm să se răcească complet(când dorim să îmbrăcăm tortul în glazura, acesta trebuie să fie la temperatura camerei)
Glazura de albă și roz
Topim ciocolata albă în smântâna de frișcă, nu trebuie să fiarbă, trebuie să fie doar fierbinte doar cât să se topească ciocolata. Adăugăm și cealaltă jumătate de gelatină. Amestecăm foarte bine până când se topește gelatina.
Împărțim glazura albă în două părți, una rămâne albă în a doua adugăm 5 picături de colorant alimentar de culoare roșu.
Când toate cele trei glazuri ajung la temperatura camerei, începem glazurarea torului.
Punem torul scos de la frigider si-l așezăm pe un grătar pus pe tavă. astfel captăm glazura ce se va scurge, se poate refolosi doar pentru marginea torului.
Turnam jumătate din cantitatea glazurei de ciocolată în centrul tortului, apoi turnăm puțin glazura albă, apoi roz, din nou glazura de ciocolată, glazură albă și roz. Turnați foarte încet, astfel se păstreaza mai bine modelul marmorat. Putem glazura marginile cu cantitaea scursa în tavă, înclinăm tortul la 45 grade.
Punem deasupra zmeură și dacă doriți frunze de mentă.
Lăsăm torul la rece pentru 5-6 ore pentru a se întări glazura.