Ecleruri asortate

de Ancutsa in Dulciuri, 20 Dec 2016 | 2536 vizualizari

 

Ecleruri cu vanilie si alune de padure si altele cu ciocolata, nuci rumenite si coaja de portocala, glazurate si ornate de sarbatoare.

"Bunatati pentru colindatori"

 

INGREDIENTE

  • Pentru ecleruri:
  • doua pahare cu apa (aprox 600 ml in total)
  • un pahar cu ulei (aprox 300 ml)
  • 1 lingurita praf de copt
  • 1 varf de cutit de sare
  • cn castron mare cu faina (aprox 380 g)
  • 5 oua mari – de la care folosim 3 galbenusuri si 5 albusuri
  • Pentru crema:
  • Cele 2 galbenusuri ramase
  • 600 ml lapte
  • 3 linguri (cu varf) faina
  • 4 linguri zahar
  • 1 lingurita zahar vanilat Bourbon
  • unt dupa gust (eu pun cam 100 g)
  • cateva alune de padure rumenite si macinate
  • In plus:
  • cateva patratele de ciocolata neagra
  • coaja de portocala
  • o mana de nuci tocate (pentru crema de ciocolata)
  • Pentru glazura:
  • ciocolata neagra
  • cuvertura de lapte
  • optional:
  • lapte
  • fulgi si perle de zahar.
Portii: 10
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Ecleruri asortate:

Eclerurile:

Se pun la fiert apa cu uleiul si un praf de sare. Cand fierbe apa, dam de pe foc si adaugam faina, praful de copt impreuna cu un varf de cutit de sare. Amestecam energic si apoi lasam la racit compozitia 30 de minute.

 Dupa ce s-a racit, putem adauga toate albusurile + numai 3 galbenusuri, amestecand continuu. Punem cu lingurita sau cu spritul ecleruri intr-o tava, pe foaie de copt si le umezim cu apa, pentru a nu se arde moturile eclerurilor.

Dam la cuptor cam 15 de minute, la foc mic, dupa care, scoatem tava, intepam eclerurile cu grija, sa iasa aerul din ele si sa nu ramana crude inauntru si le mai dam la cuptor inca 10 minute la foc mediu.

 Cremele:

Se amesteca cele 2 galbenusuri ramase impreuna cu zaharul, zaharul Bourbon, laptele si faina si se pune pe foc mic amestecul. Avem grija sa amestecam bine, sa nu se formeze cocoloase (fierbe destul de repede). Cand incepe sa se ingroase compozitia, amestecam continuu cam un minut, apoi dam de pe foc, adaugam untul si omogenizam. 

Se separa crema in doua castronele (sau mai multe, in functie de cate arome dorim): intr-un vas se amesteca o parte din crema de vanilie cu alune de padure (mai multe sau mai putine, in functie de gust si resurse), prajite in prealabil si macinate cu ajutorul rasnitei, aceasta fiind crema cu vanilie si alune de padure.

 Pentru crema cu ciocolata si portocala: in castronul cu cealalta parte de crema, se adauga putina ciocolata neagra, cat inca e crema fierbinte, ca sa se topeasca bine ciocolata. Se mai adauga nuci maruntite si rumenite la cuptor si putina coaja rasa de portocala.

 Dupa ce se racesc eclerurile si cremele, se face un orificiu mic intr-o parte, se curata, daca mai e cazul, de miezul dinauntru si le putem umple cu crema.

 Glazura:

Se topesc cateva patratele de ciocolata neagra impreuna cu o lingurita de lapte in vasul de la chocolate fondue sau pe baie de abur. Eu prefer prin prima metoda, folosind o lumanare mica pe care o asez sub vasul de portelan. Am observat ca ciocolata se topeste incet si ramane cremoasa si lucioasa. In plus, se intareste mai greu, dandu-ti timp sa ornezi eclerurile.

Se procedeaza la fel si cu cuvertura de lapte, se glazureaza eclerurile si se decoreaza cu fulgi si perle de zahar.

 Pofta buna!

Daca v-a placut reteta mea, o puteti gasi si pe blogul meu:

 

http://ancutsa-cuisine.blogspot.ro/2016/12/ecleruri-asortate.html

TIPS-URI

1

Pentru ca nuca maruntita pe care o adaugam in crema de ciocolata sa fie mai gustoasa, se poate rumeni inainte in cuptor, intr-o tava cu foaie de copt si sa presaram peste nuca putin zahar.

Daca ti-a placut reteta noastra "Ecleruri asortate" nu uita sa-i faci un review.
RETETA RECOMANDATA
Prajitura Figaro - Desert delicios cu nuca si bezea