Fusilli tricolore cu ciuperci, bacon si sos de branza

de Panacris in Fusilli, 5 Feb 2020 | 3195 vizualizari

 

Un fel principal, super savuros  și sățios, numai bun pentru masa de prânz sau chiar cină! ; Spor și poftă bună! 

 

INGREDIENTE

  • Paste fusilli tricolore cca. 500 g,
  • Ciuperci champignon 2 borcane de cca. 325 g,
  • Ceapă galbenă 2 bucăți mari,
  • Bacon cca. 100 g,
  • Ulei de măsline 2 linguri,
  • Vin alb demisec cca. 350 ml,
  • Sare de mare 1 lingură,
  • Piper proaspăt măcinat 1 linguriță,
  • Nucșoară rasă 1 linguriță,
  • Boia de ardei dulce 1 linguriță,
  • Brânză topită Gordon cca. 200 g ( 2 suluri!),
  • Smântână cca. 250 g,
  • Amidon alimentar cca. 3 linguri,
  • Apă călduță cca. 400 ml,
  • Vin alb demisec cca. 100 ml.
  • Parmesan ras cca. 150 g.
Portii: 4
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Fusilli tricolore cu ciuperci, bacon si sos de branza:

Pastele se gătesc conform instrucțiunilor de pe ambalaj.

Ceapa se curăță, se toacă mărunt și se pune la călit, împreună cu ciupercile, uleiul de măsline și vinul la foc mic, semiacoperit cca. 10 minute, până ce ceapa devine translucidă. Se asezonează de sare, piper, nucșoară și boia, apoi se adaugă pastele fierte și baconul mărunțit, se mai completează cu cca. 250 ml apă și se lasă la gătit, pentru a se împreuna gusturile cca. 15 min, l foc mediu, neacoperit.

Între timp se prepară sosul de brânză: brânza topită Gordon, se pune într-un castron mărinimos, se adaugă smântâna, amidonul, apa călduță și vinul, se amestecă energic, până ce se obține un sos omogen.

Sosul obținut se răstoarnă peste amestecul de paste, se asezonează cu parmesan ras și se mai lasă la gătit cca. 10 minute la foc mediu, neacoperit, amestecându-se continuu, ca să nu se facă cocoloașe.

Pastele se servesc fierbinți asezonate cu fire de busuioc și extra, parmesan ras!

Spor și poftă bună!

 

 

Daca ti-a placut reteta noastra "Fusilli tricolore cu ciuperci, bacon si sos de branza" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Tartă franțuzească cu mere – rețeta simplă și delicioasă

pe 18.03 la 11:02

Pasca fără aluat cu mascarpone și afine – desert cremos pentru Paște

pe 17.03 la 07:02

TOP
utilizatori

Rocsi

1133 puncte

MotanLaOale

73 puncte

madi_marin

24 puncte

miki_a

18 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]