Pizza cu sunca, ciuperci si salata

de Meea in Pizza, 26 Apr 2018 | 2879 vizualizari

 

De câte ori postez o rețetă care implică frământarea unui aluat încep cu 2-3 paragrafe în care îmi manifest absolut toate sentimentele de răzvrătire împotriva actului de frământare (știți doar cât de ”mult” îmi place să frământ sau să rad cașcavalul sau muuulte alte chestii haha:)) ), dar astăzi mă opresc la un singur paragraf! Nu că m-aș fi învățat eu sau ca am pus mușchi, ci pentru că din februarie fac parte dintr-o relație absolut perfectă! Primisem de la familia mea un aparat de frământat aluatul și l-am botezat Lumina Ochilor Mei (LOM) haha:)). Eu apăs pe butonul START și el îmi face treaba, ce să vrei mai mult dintr-o relație? HAHA:)). 

           Imaginați-vă acum de ce nebunie am avut parte săptămâna trecută de când s-a aflat de LOM-ul meu. Am făcut o adevărată petrecere cu pizza! Nu-ți imagina că am chemat tot orașul, suntem prea egoiști când vine vorba de pizza ha! Cred că am copt în jur de 7 pizza în 2 zile. Și cum săptămâna are 7 zile, nu cred că mai este necesar să continui numărătoarea. Pe bune acum că am luat-o razna și când am văzut ce repede se frământă aluatul și cât timp am economisit, nu am mai avut nicio scuză și a trebuit să fac pizza cât să sature pe toată lumea. Am trecut peste, acum ne-am liniștit și o ținem pe salate, dar vine cât de curând nebunia din nou și ne apucăm de foietaje!! YEEY

         Până atunci, astăzi vă prezint o delicioasă rețetă de pizza pentru care am pregătit un nou sos de tomate, foarte aromat. Spor la treabă și succes la frământat dacă este nevoie, știu ce traumă simțiți!

 

INGREDIENTE

  • Ingrediente aluat pizza (4 buc. cu diametrul de 26 cm.)::
  • 1 kg făină
  • 50 g drojdie proaspătă
  • 6 linguri ulei de măsline
  • 2 lingurițe de zahăr
  • 600 ml lapte călduț
  • sare
  • Ingrediente sos:
  • 3 linguri ulei de măsline
  • 4 căței de usturoi
  • ceapă verde
  • pătrunjel, cimbru, oregano
  • 1 legătură ceapă verde
  • 4 roșii
  • 10 linguri pastă de tomate
  • sare, piper, chilli
  • 1 linguriță ardei verde iute tocat
  • Ingrediente topping:
  • șuncă
  • cașcaval
  • roșii
  • ciuperci Champignon
  • frunze de salată
Portii: 4
Timp de preparare: sub 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Pizza cu sunca, ciuperci si salata:

Aluat: în cazul în care aveți mașină de frământat aluatul, puneți toate ingredientele pentru aluat în mașină, începând cu cele lichide. Setați comanda pentru frământat și dospit.
          În cazul în care veți frământa aluatul cu mâna, pașii exacți îi veți găsi aici.

Sos: în uleiul de măsline punem la călit usturoiul pisat, pătrunjelul, cimbrul, oregano și ceapa verde tăiată mărunt (gramajul fiecarui ingredient depinde de gusturile voastre. Puteți să puneți mai multă ceapă sau usturoi. Cu cât veți pune mai mult, cu atât va fi de condimentat sosul).Tăiem bucăți roșiile și le punem în oală. Adăugăm și puțină apă, cât să nu se prindă roșiile. Punem apoi și pasta de tomate (în funcție de cât de mult sos doriți) și ardeiul iute tocat. Condimentăm sosul cu sare, piper și chilli. Lăsăm sosul pe foc mediu pentru aprox. 20 de minute.Puteți să lăsați sosul așa cum este, dar eu l-am pus în blender pentru a obține o pastă fină.

Asamblare: împărțim aluatul în 4. Eu am obținut aprox. 300g pentru fiecare pizza.
         Ungem fundul unei tăvi rotunde cu ulei, întindem ușor cu sucitorul aluatul (doar un pic, nu cât tava), apoi punem aluatul pe tavă și cu mâinile unse cu ulei, întindem ușor aluatul pe toata suprafața tăvii. Vom împărți și sosul în 4 părți egale (cât de cât). Peste aluat întindem sosul, punem cașcaval ras, felii de șuncă, salata tăiată fâșii lungi, ciupercile tăiate felii subțiri, roșiile tăiate felii subțiri, mai radem puțin cașcaval pe deaspura și presărăm cimbru.

         Lăsăm pizza la cuptor până când s-a copt blatul și apoi încercăm să o împărțim și cu ceilalți!


TIPS-URI

1

Reteta o gasiti si pe blog: http://delightsbymeea.blogspot.ro/2018/03/pizza-cu-sunca-ciuperci-si-salata.html

Daca ti-a placut reteta noastra "Pizza cu sunca, ciuperci si salata" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (13)

Meea 1

27.04.2018, 14:27

Multumeesc!❤

Rocsi 1

27.04.2018, 18:48

Oricand si la orice ora as servi o bucatica de pizza pregatita in casa!

mirela0911 1

29.04.2018, 11:54

O felie servesc si eu!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Plăcintă grecească cu oregano și mentă  - Rețeta savuroasă și ușor de pregătit

ieri la 16:33

Tort de morcovi cu nuci pecan - Desertul care te va cuceri prin savoare și aromă

ieri la 16:03

Prăjitură turnată cu mere - Desertul rapid și gustos

pe 21.11 la 10:51

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

pe 20.11 la 14:48

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Pizza cu sunca