Soutzoukakia - chiftelute grecesti in sos de rosii

de Ancutsa in Mancare copii, 2 Iul 2019 | 2589 vizualizari

 

Soutzoukákia sunt chifteluțe grecești în sos de roșii, seamănă cu chiftelele noastre marinate. Există câteva diferențe, una dintre ele constă în modul de gătire a chiftelelor: noi le prăjim, ei le dau la cuptor, e drept sunt mai sănătoase și mai gustoase în ultima variantă. Mi-era poftă de multă vreme să încerc aceste chifteluțe, așa că le-am adaptat puțin gustului meu, am adăugat și un morcov și verdețuri proaspete în compoziția chifteluțelor.
„Meniu copii”

 

INGREDIENTE

  • 400 g carne de porc,
  • 1 morcov,
  • o mână de verdețuri proaspete,
  • 1 ou,
  • 1 căpățână mică de usturoi,
  • Un vârf de linguriță cimbru,
  • 2 felii de pâine,
  • 2 linguri ulei de măsline,
  • 2 cepe galbene,
  • 2 căței de usturoi,
  • Sare, după gust
  • 2 frunze de dafin,
  • 1/2 linguriță busuioc,
  • 250 g roșii pasate,
  • 150 g roșii cubulețe în sos,
  • 700 ml apă.
Portii: 4
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Soutzoukakia - chiftelute grecesti in sos de rosii:

 

 Se curăță și se spală legumele.

Mai întâi se pregătesc chiftelele: se dau carnea, morcovul, verdețuri și usturoiul la mașina de tocat, apoi se amestecă împreună cu oul, sare, după gust, cimbrul și pâinea înmuiată în puțină apă. Se amestecă și se formează chifteluțe în mâinile umezite. Eu le-am și turtit ușor pentru a se coace bine. Se așază chiftelele într-o tavă pregătită cu hârtie de copt și se dau la cuptorul preîncălzit, la foc mediu, până se rumenesc aprox 15 minute, având grijă să le întoarcem după primele 8 minute.

Între timp, într-o tigaie, se încinge puțin ulei, în care se călesc cepele și usturoiul, tocate mărunt. Când devin aurii, se adaugă busuiocul, frunzele de dafin, sare, după gust, apoi apa, roșiile cubulețe în sos, roșiile pasate. Se lasă să fiarbă pentru 15 minute, la foc mic, timp în care chiftelele s-au rumenit.

Se scot chiftelele și se adaugă la sosul de roșii, se fierb împreună încă 5 minute, apoi se ia focul.

 

Timp de pregătire: 10 min

Timp de gătire: 25 min

Porții: 4

 

Poftă Bună!

Dacă vă place reţeta mea, o puteţi găsi şi pe blogul meu: https://ancutsa-cuisine.blogspot.com/2019/07/soutzoukakia-chiftelute-grecesti-in-sos.html

Daca ti-a placut reteta noastra "Soutzoukakia - chiftelute grecesti in sos de rosii" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (16)

Ancutsa 1

04.07.2019, 16:05

Multumesc mult, Rocsi!

dantes 1

05.07.2019, 09:18

Bune!

Ancutsa 1

05.07.2019, 15:27

Multumesc mult, domnule Dante!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Prăjitură pufoasă cu iaurt și fructe - Rețeta simplă și delicioasă

ieri la 10:37

Chec cu ciocolată și alune - Deliciu pufos cu glazură crocantă

pe 25.06 la 09:13

Pastă tartinabila de peste afumat - Rețeta rapidă și gustoasă

pe 24.06 la 07:17

TOP
utilizatori

Rocsi

2439 puncte

vasimur

158 puncte

RODIMUR

134 puncte

MotanLaOale

70 puncte

oanapl

7 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Mic dejun rapid si delicios, pentru orice pitic mofturos