Comentarii (52)
Potrivita exprimare a avut Iorga ,, „omul făţarnic are două feţe şi niciun obraz”, 
Si cu prieteni ,, mai rarut ca-i mai dragut '' !!!. Eu putinel cochetez cu bucataria i simt aici un usor gust amar . Incheierea esta atat de frumoasa ca ar putea rivaliza cu scenariul unui sfarsit de film . Un final de acela deschis nu lipsit de speranta in care privitorul este invitat la reflectie si visare !!! 
he,hee, ce multe as avea eu de spus la articolul acesta. Cu ceva vreme in urma am postat si eu un articol legat de asa zisele prietenii de moment, asa imi place mie sa le spun.
Cum m-am priceput şi eu, Mihaela, cum am simţit şi gândit. Sincer, în ultima perioadă virtualul mi-a oferit fel şi fel de situaţii de genul "aşa nu". E disperare mare pentru afirmare, pentru aprecieri, pentru lauri, e atât de mltă încrâncenare, inclusiv pe lucruri share-uite încât de multe ori mă gândesc serios să-mi închid toate paginile, fiindcă eu am trăit înainte o viaţă bazată pe respect, pe înţelegere, pe concurenţă transparentă, nu pe faultări şi răutăţi cum văd în virtual, iar mai apoi şi-n real, în ultima vreme. Mulţumesc frumos de trecereaprin rândurile mele!
Meri, eu sunt un observator neînsemnat al lucrurilor ce se întâmplă în jur, inclusiv în virtual, n-am o capacitate aşa de mare de a vedea lucrurile (cred) aşa cum sunt, dar cele pe care le simt, nu-s chiar de lepădat, căci dacă mintea îmi mai dă rateuri, simţirea nici atât. Şi mai am şi experienţa duhovniciei, care nu-i de colea, ştiu bine cum se comportă oamenii şi ce părere au unii despre alţii. Ei, asta e, cum spuneam la final, pentru unii soarele va răsări din nou, pentru alţii... . 
cat adevar graiesti,fiecare suntem inconjurati de oameni falsi si prieteni in ghilimele
Nu toţi, Roxana, nu de fiecare dată, dar niciunul nu suntem scutiţi de astfel de situaţii. Mai mult, există riscul, trebuie să recunoaştem, să fim în ambele situaţii, căci nimeni nu e perfect. De preferat însă, să fiu în rândul celor dezamăgiţi, nu mi-ar plăcea să ştiu că-i dezamăgesc pe cei din jur.
Pana acum vreo doi, trei ani, imi placea sa folosesc des cuvantul prietenie, insa a trebuit sa primesc o lectie mai dura dintr-o prietenie din asta mai de moment, pe care eu mi-as fi dorit-o durabila, insa am constatat ca a fost la fel de trecatoare pe cum a si venit...
Si exact motivatiile pe care l-ei enumerat tu aici: nu mai am timp, mi-am revizuit prioritatile....etc.
Muuult am suferit si m-am zbuciumat ca mi s-a parut a-mi fi fost doar umarul folosit atunci cand a fost nevoie de el.....
Dar am plecat mai departe cu o lectie de viata care m-a facut de atunci sa-mi revizuiesc atitudinea fata de astfel de momente de prietenie.
Am scris candva ca e timpul sa inchid niste usi ca sa pot sa trec peste astfel de momente, dar am fost povatuita sa las usile deschise.... 
In fine, m-a cam luat valul, dar chiar m-am regasit in articolul tau.
Eu de multe ori parca inghit cate o potiune amara cand observ nedreptatile . Pentru o perioada ma retrag in tacere . Imi revin destul de repede pentru ca aleg frumosul , bunul ,veselia Ca patitul nu stie nimeni . Vorba cantecului ,, Cand am bani si-mi mere bine , toata lumea-i neam cu mine . Cand n-am bani si-mi mere rau , nu-i nime din neamul meu '' Cu asemenea ocazii se alege graul de neghina
Meri, valoarea unor lucruri/stări/situaţii cu care am crescut noi, vorbesc de cei care au acum peste 35 de ani, şi cu atât mai mult cei care-s mai mari decât noi, părinţii şi bunicii, era alta decât cea de acum. Mi se pare straniu, uneori chiar mă minunez cum de-s prieten (aşa spune setarea) cu atâţia oameni, ştiut fiind că pe unii nici nu ştiu cum arată, că au doar avatare. Am trecut peste acest inconvenient, îi socotesc prieenii mei (virtuali) în gândul că-i voi întâlni şi-n real vreodată, aşa cum s-a întâmplat în cazul nostru şi-n cazul prietenilor noştri comuni. Partea mai dureroasă vine apoi, când constaţi că o parte din cei cu care ai legat nişte legături, mai ales de comunicare, căci nu te duci să rupi porţile prietenilor cunoscuţi, se sustrag de la prietenie invocând şi inventând texte numai bune de pus la status, adevărate alibiuri cu care doresc să se menţină la distanţă.
Există însă, recunosc, şi posibilitatea ca eu, tu, alţii ca noi, să vedem lucrurile distorsionat şi să aibe ceilalţi dreptate. Ei, în fine, un lucru e sigur, prietenia e o monedă ciudată, are valoare când o împrumuţi, se depreciază enorm când îţi e dată înapoi.
ooof, Padre...trag aer in piept
Cam pe acolo si eu.... dar nu ma mai mahnesc!
Timpul, incercarile si realizarile cern ...multe!
Am ajuns sa cunosc atat de bine unele persoane, incat imi dau seama din comportamentul altora de cate este in stare un om.
Cat despre cei ajunsi....undeva sus, stiu ca este scris ca Domnul ii coboara cu privirea pe cei mandri, si ii salveaza pe cei smeriti.
Uneori si eu cred ca ma fac vinovata de unele tendinte, insa nicidecum nu ma cred si nu ma vad mai mare decat sunt, (eventual fizic vorbind 
))) dar vom vedea daca si cand ajung vedeta )
Mi-as dori atat sa pot avea la drum prieteni adevarati, cat sa si fiu unul pentru ceilalti!
.
Mihaela, cu entuziasmul tău, cu volubilitatea ta, nu cred că poţi supăra pe cineva. Mai rău e de mine, că-s tăios şi cârcotaş, pentru care motiv, recunosc, îmi iau lecţie după lecţie.
Clar, prietenia e ca un metal preţios ce se lămureşte prin focul încercărilor.
Laura, sper că ai dat drumul aerului din piept, adică nu trebuie să-l ţii mult, nu la mine pe pagină, că aici se respiră (cred) încă aer curat, vezi bine că nu zic nimic de fum şi ars. 
)
Sunt momente în viaţă când nu băgăm în seamă anumite stări şi încercări, suntem luaţi de val; dar sunt momente în care, lucizi, realizăm că de fapt la căruţa prieteniei unii trag hăis, iar alţii, cea, rămânând cu căruţa în drum ori şi ma rău, răsturnând-o.
Altfel, când vei deveni vedetă (într-un fel eşti, aşa am auzit eu ) şi n-ai să ne mai vezi, să fii sigură că vin eu şi te muştruluiesc, în definitiv n-ai să-mi mai dai din ciocolata aia, că nu cred că te-ai lipsi de prietenia mea doar pentru o muştruluială mică. 
oofff, Padre, mereu ati avut o vorba buna in buzunar si nu ma refer la cele legate de muraturi )) chiar si cand aveam lacrimi pe obraz, m-ati facut sa rad 
Laura, vorbe simple de la un om simplu. Mă bucur că ţi-am putut fi de ajutor chiar şi cu un zâmbet atunci când ai avut nevoie. De murături nu zic nimic, murăturile nu-s de discutat, ci de mâncat. Pardon, de savurat. ))
Eu nu cred in prietenie. Nu exista, nu mai exista. Oamenii sunt rai si devin prieteni cu alti oameni doar din interes.
Vai Camelia Sa-mi spui ce parere ai despre asta si peste 15-20 de ani > Acum esti prea pesimista
Camelia, eşti încă o copilă, cum spunea şi Mihaela. Prietenie există, iar acolo unde nu-s deloc, trebuie să se înfiripe, un om fără prieteni (adevăraţi) e ca un copac ce doreşte să fie plin de roade fără a avea frunze. Răutatea omenilor e de când lumea, dar undeva trebuie să fie şi-un echilibru, adică oameni buni, altfel lumea s-ar distruge printr-o implozie de răutate.
Ai să vezi în timp, după 35-40 de ani, că viaţa îţi va cerne, prin voinţa şi simţirea ta, oamenii cu care te însoţeşti, dar mai vorbim despre asta atunci, când eu deja voi fi bătrân.
Altfel, te întreb, pe noi, cei de aici, fie doar şi virtual, ne consideri prietenii tăi?
Mi-am facut intotdeauna timp pt toti: parinti, copil, sot, prieteni, colegi...dar atunci cand prietenii nu-si mai fac timp pt tine incepi sa-ti pui intrebari si sa obosesti sa fi mereu pe drumuri...viata fara prieteni e pustie...
Simona, clar, eu am vorbit la modul general, iar cei care nu intră în această categorie, se ştiu ei mai bine, spre bucuria lor şi-a celor de lângă ei. Că-s prieteni, deja foşti aş putea spune, care nu te mai caută, nu ne mai caută, e la fel de adevărat, mulţi dintre ei, din lipsa timpului, ca să fiu elegant, şi-au pavat drumuri pe care noi nu putem păşi fiindcă n-am plătit "taxa" de drum (mai) bun.
Şi da, fără prietenie viaţa e searbădă, e fără de gust, culinar vorbind, că suntem pe un site culinar, e ca ciorbă fără pic de sare.
Stiu sigur ca-i ceva de bine sa intre la tartacuta,dar n-am starea necesara sa stau sa lecturez, ca de citit pot sa citesc pe repede-nainte si sa nu pricep nimic....
Draga Padre! De data asta ma abtin de la comentariu, am un motiv, nu scriu asta doar sa scriu. Dar la ce as scrie despre oameni, mai bine tac. Cred ca fiecare cu soarta lui si daca acesta e mai milos cu tine, iti mai gasesti doi-trei prieteni, daca nu ... nu spun, nu scriu ce as vrea. Sper la mai multa lumina! sper sa nu fie cea din urma....
Cleme, nu cred că cele scrise de mine pot fi înţelese vreodată, nici după 5 zile de odihnă, iar asta nu din cauza celor ce citesc, ci a celui ce scrie, adică din cauza mea, că scriu aşa de rău, încât după primele rânduri oboseşte şi cel mai antrenat cititor. Mai pe româneşte, strezes cititorii prin rânduri complicate. ))
Melinda, e de ajuns că ai trecut prin rândurile mele, căci cele simţite ori gândite de tine, dar şi de ceilalţi cititori, fie pot fi redate printr-un comentariu, fie, cum consideră fiecare, pot fi păstrate "rumegate" în propria conştiinţă şi simţire. Mi-am adus aminte, scriind blogul, chiar dacă nu am menţionat printre rânduri, de faptul că Hrstos a fost vândut de unul din prietenii săi, iar domnitorul Constantin Brâncoveanu a ajuns la mucenicie tot datorită prietenilor. Bine, istoria e plină de cazuri asemănătoare, iar dacă acum nu se mai omoară cu sabia, chiar şi-un cuvânt greu, ori poate o tăcere (şi mai grea) venită de la un prieten, poate provoca o mare durere.
Ah, de cate ori mi-am pus si eu sufletul pe tava si am crezut in sinceritate .... M-a durut foarte tare cand am fost ranita, insa, cel mai mult ma bucur ca am invatat sa supravietuiesc, sa fiu puternica. Cu timpul, se deschid alte usi, pe care le meritam, sau nu !
Tot respectul Padre!
ULTIMELE COMENTARII
TOP
utilizatori
2052 puncte
1250 puncte
1198 puncte
1103 puncte
1000 puncte
CONTACT
Bucataras.ro
[email protected]
