Ardei umpluti cu varza, in saramura

de vasimur in Muraturi, 15 Oct 2017 | 39766 vizualizari

 

Iată o rețetă simplă de ardei umpluți cu varză, în saramură, delicioși în zilele geroase de iarnă.
 Ingredientele de mai jos sunt pentru un borcan de 4 l. (1 porție = 1 borcan de 4l)

 

INGREDIENTE

  • 1,5 kg de ardei (11-12 ardei potriviți ca mărime)
  • 1 varză de 1,5-2 kg
  • 3 linguri cu vârf de sare neiodată
  • 1 legătură de cimbru uscat
  • 1 legătură de mărar uscat
  • 1 ardei iute
  • 1 țelină mică cu frunze
  • 2-3 rădăcini de hrean
  • 1 legătură de morcovi (1/2 kg)
  • 2 l apă
Portii: 1
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Ardei umpluti cu varza, in saramura:

După ce se spală, varza se dă prin răzătoare sau se toacă mărunt. Se curăță morcovul, se spală și se dă prin răzătoarea mare. Se amestecă morcovul cu varza și se presară o lingură cu vârf de sare mare neiodată. Se freacă bine și se lasă să stea 30 minute.

Între timp, spălați ardeii și scoateți semințele, curățați interiorul de vene, spălați și lăsați-i la scurs cu gura în jos.

După 30 minute, umpleți fiecare ardei cu varză, îi așezați cu gura în sus în borcanul bine spălat. Printre ardeii umpluți cu varză adăugați bucăți de hrean tăiat fâșii, morcov tăiat rondele, țelină tăiată fâșii și ardeiul iute tăiat în două, pe lungime. Deasupra puneți frunze de țelină, cimbru și mărar uscat.

Pentru saramură, puneți într-o oală, 2 l apă (cam 1/2 din capacitatea borcanului folosit), adăugați  1 lingură de sare pentru fiecare litru de apă și fierbeți saramura. Lăsați-o să se răcească, după care o turnați peste ardei. Ziua următoare se închide ermetic borcanul și se depozitează în cămară.

TIPS-URI

1

Alegeți ardei de mărime potrivită, pentru ca să-i puteți așeza mai ușor în borcan

2

Folosiți doar sare neiodată

3

Puneți saramura călduță peste ardeii umpluți cu varză, așezați deja în borcan

Daca ti-a placut reteta noastra "Ardei umpluti cu varza, in saramura" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Cartofi la cuptor cu ceapă caramelizată și feta - Rețeta delicioasă care te va cuceri

pe 28.05 la 09:04

Tiramisu cu fistic - Reteta delicioasa si aromata

de Rocsi 9

pe 27.05 la 20:13

Mini tarte cu crema de vanilie si capsuni - Reteta delicioasa, fara zahar

de laura_n 7

pe 27.05 la 13:19

Salată de ouă - Rețeta savuroasă și rapidă

pe 27.05 la 08:29

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

oanapl

2140 puncte

Rocsi

1164 puncte

Panacris

243 puncte

abstract01

200 puncte

RODIMUR

129 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Muraturi asortate