Broccoli pane, cu piure de cartofi

de RODIMUR in Mancaruri de legume, 20 Mar 2021 | 3050 vizualizari

 

Dacă facem conopidă pane, de ce n-aș putea face și broccoli pane? Iată întrebarea care a stat la baza acestei rețete și este bine că n-am stat prea mult pe gânduri și am pus planul în aplicare, pentru că-mi place această legumă cu aspect interesant și atât de benefică organismului. Inițial m-am gândit să opăresc buchețelele de broccoli, dar mi-am dat seama că se vor frăgezi și se vor rupe, așa că le-am preparat crude, pentru că, în plus, nici tratarea termică multiplă nu prea îmi place. Iar după ce le-am gustat, cu un piure cremos de cartofi, m-am bucurat să constat că au fost foarte gustoase.

 

INGREDIENTE

  • 1 căpățână de broccoli
  • 3 ouă
  • 3-4 linguri de făină albă
  • sare
  • piper
  • boia de ardei dulce
  • ulei de floarea soarelui, pentru prăjit
  • Pentru garnitură:
  • 4 cartofi albi
  • 50 grame de unt
  • 2-3 linguri de smântână grasă
  • sare, după gust
Portii: 4
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Broccoli pane, cu piure de cartofi:

Se desface căpățâna de broccoli în buchețele, care se spală sub jet de apă, după care se lasă într-o strecurătoare, ca să se scurgă. Apoi se pun buchețelele de broccoli pe hârtie absorbantă, ca să nu mai rămână apă printre inflorescențe.

(Între timp se curăță cartofii, se spală, se taie cubulețe și se pun la fiert în apă cu sare.)

Separat se sparg ouăle într-un bol, se adaugă: sare, piper și boia de ardei dulce, se mixează și apoi se încorporează, puțin câte puțin făina albă, până ce rezultă o compoziție ca pentru clătite. 

Se pune uleiul în tigaie și când este fierbinte se pun buchețelele, date prin compoziția de făină, ouă și condimente. Se prăjesc la foc mic, pe toate fețele, până ce se rumenesc frumos. Când sunt gata, se scot cu o paletă și se depun pe un platou, prevăzut cu hârtie absorbantă, pentru a scăpa de uleiul în exces.

Când cartofii au fiert, se strecoară de apă, se pasează și se adaugă untul feliat, iar când acesta s-a topit, se încorporează cele 2-3 linguri de smântână. Se condimentează cu sare, după gust.

Preparatul se servește cald, imediat ce este gata. Se poate asocia o salată de sezon.

TIPS-URI

1

Spălați foarte bine căpățâna de broccoli, sub jet de apă rece.

2

Desfaceți căpățâna de broccoli în buchețele potrivite: dacă sunt prea mari, se vor pătrunde mai greu.

3

Înainte de a trece buchețelele prin amestecul de ouă, făină și condimente, asigurați-vă că s-au scurs total de apă.

4

Ca să nu folosiți mult ulei, prăjiți buchețelele de broccoli într-o tigaie cu un diametru mic.

5

Nu puneți buchețelele de broccoli la prăjit, decât atunci când uleiul s-a înfierbântat în tigaie.

6

Prăjiți buchețelele de broccoli la foc mic și în ulei suficient, pe toate fețele, dar nu le ardeți.

7

După ce luați buchețelele de broccoli pane din tigaie, depuneți-le pe hârtie absorbantă, pentru a scăpa de uleiul în exces.

8

Între timp preparați piureul de cartofi, pentru ca preparatul să fie cald, la servire.

9

Puteți asocia acestei mâncări o salată de sezon.

Daca ti-a placut reteta noastra "Broccoli pane, cu piure de cartofi" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

oanapl

1103 puncte

Panacris

1014 puncte

RODIMUR

165 puncte

Rocsi

133 puncte

vasimur

126 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Broccoli la cuptor reteta sanatoasa si gustoasa