Chiftele de post, din cartofi si ciuperci

de vasimur in Mancaruri de post, 10 Iun 2018 | 29093 vizualizari

 

Fibrele din ciuperci joacă un rol deosebit de important în prevenirea constipației și reglarea sistemului digestiv. Ciupercile conțin amidon care, odată ajuns în sistemul digestiv, este transformat în hrană pentru bacteriile din colon, ajutând la menținerea unui intestin sănătos.
Ciupercile conțin de asemenea și L-Ergothioneine, un puternic antioxidant, benefic în întărirea sistemul imunitar.
Consumul de ciuperci scade șansele de a se dezvolta tumori mamare și este recomandat în dieta și alimentația femeilor, dar și a bărbaților pentru a preveni cancerul de prostată.
Ciupercile Champignon sunt foarte căutate de persoanele care țin cure de slăbire, de vegetarieni, dar și de un număr mare de consumatori în perioadele de post. O cană de ciuperci asigură organismului 50 de calorii din care acesta își poate extrage energia necesară. Marele avantaj este că se găsesc pe piață, tot timpul anului.
Din ingredientele de mai jos au rezultat 42 chifteluțe, foarte gustoase!

 

INGREDIENTE

  • 4 cartofi mari (600-650 g)
  • 250-300 g ciuperci champignon
  • 1 ceapă mare
  • 5-6 căței de usturoi
  • pătrunjel proaspăt
  • mărar proaspăt (opțional)
  • 100-150 g de făină
  • ulei de floarea soarelui
  • sare după gust
  • piper după gust
  • boia de ardei dulce, după gust
Portii: 6
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Chiftele de post, din cartofi si ciuperci:

Se curăță cartofii, se spală bine și se taie bucăți mai mari. Se pun la fiert în apă cu puțină sare, atunci când apa clocotește. Sunt gata când intră ușor furculța în ei. Se stoarce apa și se sfarmă  ca și pentru piure, cu o ustensilă din aceea de pasat cartofi, cu mixerul sau cu blenderul.

Ciupercile Champignon se curăță de pielița de deasupra, se spală bine și se fierb de asemenea în apă cu puțină sare, cam 7 minute. Se scurg de apă și se lasă la răcit, după care se toacă căt mai mărunt (eu am folosit un chopper pentru legume).

Se curăță ceapa, se spală bine și se taie mărunt. Se pune ceapa la prăjit în ulei încins până ce se înmoaie. Peste ceapă se pun și ciupercile și se călesc foarte puțin.

Cartofii pasați se amestecă cu ceapa și ciupercile. Se pune usturoiul pisat, pătrunjelul tocat mărunt, sare, boia de ardei dule și piper, după gust. Dacă vă place, puteți pune și mărar tocat mărunt. Omogenizăm foarte bine amestecul și adaugăm făină până ce devine vârtos (solid, dens). Formăm chifteluțe cât de micuțe dorim și le trecem prin făină.

Apoi prăjim chifelele în uleiul bine încins, pe ambele părți, până ce sunt bine rumenite, cam 5-7 minute. Se scot într-un vas, pe niște prosoape de hârtie, pentru a se absorbi excesul de ulei.

Se servesc calde, cu ce vă place!

Poftă bună!

TIPS-URI

1

Puteți fierbe ciupercile întregi, după ce le-ați curățat de pielița de deasupra.

2

Puteți toca ciupercile și cu mașina de tocat.

3

Chiftelele se pot servi și cu smântână dar atunci nu mai sunt de post.

4

Puteți să puneți și 1-2 ouă în compoziție, dar atunci nu mai sunt de post.

5

Puteți să folosiți și ciuperci conservate la cutie. În acest caz se vor fierbe cca 3-4 minute, pentru a înlătura gustul de conservant.

6

Puteți să folosiți și ciuperci congelate. Se vor decongela după care se vor fierbe în apă cu sare cca 4-5 minute.

Daca ti-a placut reteta noastra "Chiftele de post, din cartofi si ciuperci" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (17)

RODIMUR 1

21.11.2018, 13:47

Nu știu de ce cred unii că pielița și coaja ar conține atâția nutrienți și nu se gândesc la cât efort face stomacul pentru a digera așa ceva... :S

vasimur 1

21.11.2018, 17:25

AdrianaPopp - Ciupercile Champignon mature, sunt singurele la care îndepărtez pielița, deoarece este mai groasă și are un gust pe care personal nu-l agreez. La bureții comestibili, cum ar fi hribii, oițele, râșcovii etc., nu este cazul. De altfel părerile sunt împărțite așa că, fiecare face cum îi place. Evident că ciupercile se curăță și se spală, atunci când le gătim. Nu se lasă prea mult în apă deoarece sunt higroscopice! Citiți mai jos:
https://www.unica.ro/ciupercile-albe-champignons-15671
https://www.gustos.ro/sfaturi-culinare/sfaturi-practice/cum-se-curata-corect-ciupercile.html

mihaelar63 1

22.11.2022, 12:54

Foarte frumoase au iesit !!! Acum le vad si eu !!! Mai bine mai tarziu decat niciodata !!! Merg la favorite !!!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

ieri la 14:48

Cum sa faci o casuta din turta dulce - un proiect delicios si creativ

pe 19.11 la 20:43

Omuleti din turta dulce - reteta delicioasa pentru sarbatori

pe 19.11 la 20:36

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Sarmale de post cu nuci si stafide