Chiftelute cu sos de smantana reteta de chiftele moi si delicioase

de RODIMUR in Porc, 21 Ian 2018 | 23219 vizualizari

 

Chiftelute cu sos de smantana reteta de chiftele moi si delicioase
Dacă mezinului îi plac chifteluțele marinate în sos de roșii, iar soțului, cele simple, cu pireu de cartofi și murături, mie îmi plac acelea cu sos de smântână. De obicei gătesc pentru ei, sau pentru musafiri și țin cont de preferințele lor, dar acum mi-a venit și mie rândul să-mi fac pe plac.
Chifteluțele cu sos de smântână mi se par cele mai bune, moi, cu un gust aparte, onctuos și plăcut. Iată de ce mă bucur că, în sfârșit, am făcut și ce-mi place mie...!
Din ingredientele de mai jos mi-au ieșit 40 de chifteluțe, de dimensiuni medii.

 

INGREDIENTE

  • Ingrediente Chiftelute cu sos de smantana reteta de chiftele moi si delicioase
  • Pentru chifteluțe:
  • 700 grame pulpă de porc, tocată
  • 1 ceapă mare (sau două, mai mici)
  • 1 cartof mare
  • 1 felie de pâine înmuiată în lapte
  • 1 ou
  • 6 căței de usturoi
  • 2 linguri de făină albă
  • 1 vârf de cuțit de bicarbonat de sodiu
  • 1 lingură de lapte dulce pentru înmuiat pâinea
  • sare
  • piper
  • cimbru
  • oregano
  • făină albă pentru modelat
  • ulei de floarea soarelui pentru călit ceapa
  • ulei de floarea soarelui pentru prăjit chifteluțele
  • Pentru sos:
  • 300 ml smântână grasă
  • 1 ceapă
  • 4 căței de usturoi
  • ulei pentru călit ceapa și usturoiul
  • 2 linguri de făină albă
  • sare
  • piper
  • Hot&Spicy
Portii: 40
Timp de preparare: sub 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Chiftelute cu sos de smantana reteta de chiftele moi si delicioase:

Cum se prepara reteta Chiftelute cu sos de smantana reteta de chiftele moi si delicioase

Carnea se spală, se scurge de apă, se curăță de vițe și de pielițe nedorite, după care se toacă fin.

Legumele se curăță, se spală și se șterg cu un prosop de hârtie. Ceapa se taie mărunt, se călește puțin până devine transparentă, după care se scurge de ulei. Usturoiul și cartoful se răzuie pe răzătoarea fină, iar felia de pâine se înmoaie în lapte dulce și apoi se stoarce.

Se amestecă toate ingredientele (carnea, oul, ceapa călită, cartoful, usturoiul, pâinea înmuiată în lapte) se adaugă condimentele și bicarbonatul, iar când compoziția s-a uniformizat se încorporează și făina albă.

Când compoziția s-a omogenizat, se ia câte o lingură, se pune pe planșeta înfăinată, se formează o biluță care se aplatizează și se trece prin făină. Se procedează la fel, până se termină toată compoziția.

Chifteluțele se prăjesc la foc mic, într-o tigaie cu ulei suficient, încins în prealabil.

Pentru sos, se curăță o ceapă, se șterge cu un prosop de hârtie, se taie fin și se călește în ulei, la foc mic, până ce devine transparentă. 

Usturoiul se curăță, se spală, se taie mărunt și se călește și el, peste ceapă.

Se adaugă două pahare cu apă și se lasă să fiarbă la foc înăbușit 5-6 minute. După acest interval de timp, se adaugă chifteluțele, se completează cu apă, să le acopere și se mai lasă să fiarbă încă 5-6 minute, la foc înăbușit.

Între timp se prepară sosul. Se mixează smântâna cu făina și condimentele, se subțiază cu puțină apă și după ce chifteluțele au fiert 5-6 minute, se adaugă și sosul de smântână.

Se lasă la fiert, la foc mic, încă 5-6 minute și se supraveghează atent, amestecând mereu, ca să nu se prindă de fundul cratiței.

După acest interval de timp, chifteluțele sunt gata, iar cratița poate fi luată de pe foc. Se servesc calde, fără garnitură, sau muraturi.

Incercati si chiftele la cuptor. sau chiftelele frantuzesti

 

TIPS-URI

1

Nu prăjiți ceapa prea tare, ca să nu se ardă și să devină amară.

2

Înainte de a fi pusă în carnea tocată, ceapa călită trebuie scursă bine de uleiul în care s-a prăjit.

3

Înainte de a prăji chifteluțele, încingeți bine uleiul.

4

Pentru ca chifteluțele să nu se ardă, trebuie să fie suficient ulei în tigaie, cât să se scufunde până la jumătate.

5

Chifteluțele trebuie întoarse de pe o parte pe cealalta în tigaie, ca să se prăjească. Nu le prăjiți definitiv pe o parte, ci întoarceți-le din când în când, în tigaie, pe ambele fețe.

6

Dacă se vor prăji în ulei suficient și încins, la foc mediu spre mic, chifteluțele nu se vor arde și nu vor avea o culoare închisă.

7

Chifteluțele trebuie fierte puțin în sos pentru a deveni moi și pentru a primi gustul plăcut al acestuia.

Daca ti-a placut reteta noastra "Chiftelute cu sos de smantana reteta de chiftele moi si delicioase" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (48)

navidad_2017 1

28.01.2018, 19:01

Dupa principiul german "ein Mann/ ein Wort" (adica oarecum "cuvantul dat" ), Tata ne-a facut ieri aceste chiftelute! El a facut chiftelutele de forma sferica si le-a copt (mai ales din comoditate) la cuptor; a calit ceapa taiata in bucati mari (in 4 sau 8) si cateii de usturoi intregi pana s-au inmuiat f bine, a adaugat faina si a calit-o putin, iar apoi a facut totul piure cu blenderul, inainte de a adauga lichidul; le-a fiert pana s-a legat sosul, a adaugat smantana, omogenizand f bine si dupa cateva clocote a pus si chiftelutele si mirodeniile, lasand totul inca 30 min la cuptor, acoperit si la foc ff mic; adica "aceeasi Marie, cu alta palarie"! Delicios! Iar carnea de porc (a avut pulpa ff slaba) in combi cu sosul alb a fost o surpriza perfecta! Multumim ptr reteta!

RODIMUR 1

28.01.2018, 19:28

Observ că tatăl dumneavoastră s-a descurcat excelent și a preparat dietetic chifteluțele. Felicitări și poftă bună, dacă mai aveți! (Sau, să vă fie de bine, pentru cele mâncate deja!)

cristinadanci 1

08.12.2023, 15:18

Foarte bun

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Parjolute de primavara