Desert fursecuri cu lamaie

de RODIMUR in Prajituri, 20 Ian 2019 | 3241 vizualizari

 

Îmi plac foarte mult cremele, prăjiturile, torturile cu lămâie, așa că ieri, când trebuia să mă decid ce voi face ca desert pentru acest sfârșit de săptămână, m-am gândit imediat la niște fursecuri cu lămâie, pe care le fac mai repede. În fapt, am mai multe rețete de fursecuri cu lămâie și chiar aceasta de față mai are o altă variantă, care-mi place mai mult, dar în lipsa unui anume ingredient a rămas să o fac altă dată pe aceea.
Din ingredientele de mai jos am făcut 48 de fursecuri, cam de mărimea unor nuci mici, câte 4/porție.
Nu am socotit ca timp de preparare perioada în care aluatul stă la frigider, ca să se întărească.

 

INGREDIENTE

  • 100 grame de unt
  • 2 ouă
  • 375-400 grame de făină albă
  • 1 linguriță de praf de copt
  • 1 praf de sare
  • 100 grame de zahăr tos fin
  • 1 linguriță de esență de lămâie
  • coaja răzuită de la o lămâie
  • zeama de la 1/2 lămâie
  • Pentru decor:
  • 150 grame de zahăr pudră
  • 1 plic de vanilie
Portii: 12
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert fursecuri cu lamaie:

Se mixează untul cu zahărul tos, până se face spumă, după care se adaugă albușurile bătute cu praful de sare și apoi gălbenușurile.

Când compoziția este omogenă, se adaugă făina albă,  amestecată cu praful de copt și la urmă: esența, coaja și zeama de lămâie. Se încorporează toate ingredientele până ce rezultă un aluat moale și lipicios, dar dens și legat. 

Se pune aluatul într-o folie alimentară și se dă la frigider pentru cel puțin o oră, până ce se întărește.

Când aluatul s-a întărit, se scoate din frigider, se taie bucățele care se modelează sub formă de biluțe, care se tăvălesc prin zahărul pudră, amestecat cu vanilia.

Se pun biluțele încărcate cu zahăr pudră în tava în care s-a întins hârtie de copt.

Se dă tava la cuptorul preîncălzit, la temperatură medie, pentru 12-15 minute.

După acest interval de timp, se scoate tava din cuptor și se mai lasă puțin să se răcorească fursecurile, înainte de a fi luate și puse pe un platou.

TIPS-URI

1

Untul trebuie să fie moale, scos din timp de la frigider, pentru a putea fi ușor de prelucrat.

2

Dacă nu aveți esență de lămâie, sau aveți o reținere în folosirea acesteia, puteți adăuga zeama de la o lâmâie întreagă, dar atunci va trebui să mai suplimentați cantitatea de făină.

3

Nu adăugați, totuși, prea multă făină, dacă vreți ca fursecurile să fie moi și nu tari și înecăcioase.

4

Aluatul poate fi preparat și cu o zi înainte.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert fursecuri cu lamaie" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (23)

RODIMUR 1

21.01.2019, 19:33

Mulțumesc frumos, Mihaela, pentru apreciere! Sigur poți să le prepari, numai să vrei...!

dantes 1

26.01.2019, 09:00

Delicioase!

RODIMUR 1

26.01.2019, 09:31

Îți mulțumesc frumos, Dantes!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Prajitura cu mere si afine - Desertul dulce-acrisor care te cucereste

de oanapl 7

ieri la 20:44

Plăcintă grecească cu oregano și mentă  - Rețeta savuroasă și ușor de pregătit

pe 22.11 la 16:33

Tort de morcovi cu nuci pecan - Desertul care te va cuceri prin savoare și aromă

pe 22.11 la 16:03

Salată caldă cu lipie crocantă - Rețeta simplă și gustoasă

pe 22.11 la 12:08

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Desert gogosi poloneze- Paczki