Farfalline cu unt si branzeturi

de RODIMUR in Farfalle, 20 Noi 2020 | 3999 vizualizari

 

Pe vremuri erau ”clasice” rețetele de ”macaroane cu brânză”, sau de ”macaroane cu nucă”, nu pentru că gospodinele ar fi fost lipsite de imaginație, ci pentru că atunci erau foarte puține feluri de paste făinoase în comerț. Așa puține cum erau pastele făinoase, totuși eu am cam evitat macaroanele și am folosit și pe vremea aceea altceva, în locul lor. În general prefer pastele mai mici, care fierb mai bine și sunt mai digerabile.
Cum aveam în frigider niște telemea de mai mult de o săptămână, planificasem să fac niște paste cu unt și brânzeturi, așa că mare a fost bucuria mea când am găsit aceste mini farfalle (”farfalline”) pe care le-am gătit imediat. Au fost atât de bune încât soțul, care nu mănâncă același fel de două ori consecutiv, de aceasă dată a făcut-o. Și eu m-am bucurat că i-au plăcut farfallinele mele gustoase...

 

INGREDIENTE

  • 250 grame de farfalline
  • 100 grame de unt
  • 200 grame de telemea de vaci
  • 100 grame de cașcaval
  • sare (opțional)
Portii: 4
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Farfalline cu unt si branzeturi:

Farfallinele se fierb timp de 8 minute în multă apă clocotită (cu sare).

Între timp se dă telemeaua pe răzătoarea fină și de asemenea, cașcavalul.

Se taie untul în feliuțe, ca să se topească mai ușor.

Când farfallinele au fiert, se strecoară bine de apa clocotită și se răstoarnă în bolul de servire.

Se adaugă untul feliat și se amestecă ușor, ca să cuprindă toate pastele.

Se adaugă apoi telemeaua răzuită și se încorporează ușor și repede, pentru ca farfallinele să nu se răcească.

Se pune cașcavalul răzuit deasupra și preparatul se servește cald, imediat.

TIPS-URI

1

Pentru că telemeaua este suficient de sărată, eu nu am adăugat sare, nici în apa în care am fiert pastele, nici la sfârșit, în preparat.

2

Odată farfallinele fierte, strecurați-le bine și adăugați repede celelalte ingrediente, pentru ca pastele să rămână calde.

3

Dacă nu aveți farfalline, puteți folosi alt fel de paste făinoase, de preferință de dimensiuni mai mici, pentru că fierb repede și bine.

4

Cine vrea, poate da preparatul la cuptor, dar în acest caz există riscul să se usuce.

5

Serviți pastele calde, dar dacă mai rămân, le puteți încălzi în cuptorul cu microunde.

Daca ti-a placut reteta noastra "Farfalline cu unt si branzeturi" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Cheesecake cu capsuni si banane, fara coacere

de Rocsi 9

ieri la 19:15

Dressing cu avocado și iaurt grecesc - Sosul perfect pentru salate

ieri la 10:35

Negresa cu capsuni si afine

de oanapl 8

pe 01.06 la 17:44

Milkshake cu înghețată și ciocolată - Gust intens și cremos

pe 01.06 la 10:59

Desert la pahar cu înghețată crunchy - Rapid și perfect pentru orice ocazie

pe 30.05 la 21:49

TOP
utilizatori

Constelatialeu

1079 puncte

oanapl

1000 puncte

Rocsi

399 puncte

Adele

200 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Milkshake cu înghețată și ciocolată - Gust intens și cremos
De zeci de ani, Carte d’Or transformă înghețata într-un ritual de răsfăț premium, inspirat din eleganța deserturilor franțuzești și din plăcerea micilor momente...
Vezi toate rețetele Carte d’Or
Milkshake cu înghețată și ciocolată - Gust intens și cremos