Garnitura de telina la aburi, cu sos de smantana si mustar

de RODIMUR in Aperitive / Garnituri, 16 Mai 2018 | 4502 vizualizari

 

Aceasta este o garnitură excelentă alături de carnea de pui, preparată mai ales la grătar. Am preluat această rețetă, în urmă cu mult timp, de la o fostă colegă, stabilită de mulți ani în străinătate și de atunci am făcut-o adeseori, pentru că este foarte bună și apreciată în familie.

 

INGREDIENTE

  • 1 țelină medie
  • 1 ceapă
  • 2 căței de usturoi
  • 2-3 linguri de ulei de floarea soarelui
  • 25-30 grame de unt
  • 1 lingură de muștar clasic
  • 2 linguri încărcate de smântână grasă
  • 2 lingurițe de făină albă
  • 200 ml de supă concentrată
  • 1 legătură de frunze de pătrunjel
Portii: 4
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Garnitura de telina la aburi, cu sos de smantana si mustar:

Țelina se curăță de coajă, se spală, se taie în forma dorită (eu o tai sub formă de triunghiuri, cu grosimea de 4-5 mm) și se pune să fiarbă la aburi, timp de 15-16 minute.

Se aleg frunzele de pătrunjel, se spală, se zvântă și se taie mărunt.

Pentru sos, se curăță ceapa, se spală, se taie foarte fin și se pune la călit cu ulei de floarea soarelui, la foc mic. Se adaugă untul, tăiat feliuțe, ca să se topească mai ușor.

Se curăță usturoiul, se spală, se taie foarte fin și se pune și el în tigaie, să se înmoaie, cu ceapa. După 2-3 minute se adaugă o lingură de muștar, se amestecă pentru uniformizare, după care se adaugă supa concentrată. Se lasă la fiert, la foc mic, ca să scadă puțin și între timp se amestecă smântâna cu făina, se subțiază cu puțină apă și apoi se toarnă în tigaie, peste celelalte ingrediente. Se amestecă bine și după ce sosul se îngroașă, se mai lasă pe foc timp de 3-4 minute.

Țelina fiartă la aburi se pune într-un platou, se presară pătrunjel tocat și alături se pune sosul. Această garnitură se mai poate prezenta și într-un bol în care s-a amestecat țelina cu sosul și s-a presărat deasupra pătrunjelul tocat.

TIPS-URI

1

Nu prăjiți ceapa prea tare, ca să nu se ardă și să devină amară, ci înmuiați-o doar puțin și astfel ea va rămâne dulce.

2

Nu căliți ceapa în unt, ca să nu se ardă, ci în ulei. Adăugați untul, după ce s-a înmuiat ceapa.

3

Nu este nevoie de condimente (sare și piper), pentru că în muștar și în supa concentrată există tot ce trebuie pentru ca sosul să fie foarte gustos.

4

Cine dorește ca sosul să fie foarte fin, îl poate mixa, după ce s-a răcit.

Daca ti-a placut reteta noastra "Garnitura de telina la aburi, cu sos de smantana si mustar" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (17)

RODIMUR 1

19.05.2018, 23:47

Într-adevăr, este tare bună și deosebită de garniturile obișnuite...Mulțumesc, Oana!

dantes 1

20.05.2018, 08:05

Buna!

RODIMUR 1

20.05.2018, 09:14

Așa e, Dante! Mulțumesc frumos...!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Prajitura cu mere si afine

de oanapl 7

ieri la 20:44

Plăcintă grecească cu oregano și mentă  - Rețeta savuroasă și ușor de pregătit

pe 22.11 la 16:33

Tort de morcovi cu nuci pecan - Desertul care te va cuceri prin savoare și aromă

pe 22.11 la 16:03

Salată caldă cu lipie crocantă - Rețeta simplă și gustoasă

pe 22.11 la 12:08

Prăjitură turnată cu mere - Desertul rapid și gustos

pe 21.11 la 10:51

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Cartofi cu mustar