Sos alb, cu mustar si smantana

de RODIMUR in Sosuri, 8 Aug 2018 | 13855 vizualizari

 

Suntem mereu în căutarea unui sos bun, care să acompanieze mâncărurile noastre, de carne, sau de legume, în așa fel încât nu numai să le pună gustul în valoare, ci și să-l nuanțeze. Ei bine, unul din sosurile pe care le fac adeseori, atât pentru legume fierte (la aburi) cât și pentru carnea (de pui, în principal) este acesta, pe care-l știu de la o fostă colegă, stabilită în străinătate de mulți ani. Este un sos foarte bun, cremos și consistent, dulce-acrișor și de fiecare dată când îl prepar și când are mare succes la masă, mă gândesc la fosta mea colegă...

 

INGREDIENTE

  • 1 ceapă medie
  • 2-3 căței de usturoi
  • 2-3 linguri de ulei de floarea soarelui, pentru călit
  • 25-30 grame de unt
  • 1 lingură încărcată de muștar clasic
  • 2 linguri încărcate de smântână grasă (cam 100 ml)
  • 2 lingurițe de făină albă
  • 200 ml de supă concentrată
Portii: 1
Timp de preparare: sub 30 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Sos alb, cu mustar si smantana:

Ceapa se curăță, se spală și se taie foarte fin, după care se călește ușor în ulei, la foc mic, până se înmoaie.

Se adaugă, în tigaie, untul tăiat felii subțiri, ca să se topească mai repede.

Când untul s-a topit, se adaugă usturoiul, tăiat și el foarte fin și se călește la foc mic, până ce se înmoaie și el.

După ce s-a înmuiat și usturoiul, la fel ca ceapa, se adaugă muștarul și se amestecă pentru uniformizare. Imediat se adaugă și supa concentrată și se lasă tigaia pe foc mic, ca să scadă puțin lichidul.

În smântână se adaugă făina, se amestecă ușor, ca să nu se formeze cocoloașe, și se subțiază cu puțină apă rece.

Se adaugă smântâna subțiată în tigaie, se amestecă ușor, pentru uniformizare și se lasă la fiert, la foc mic, amestecând întruna, timp de 2-3 minute. 

După acest interval de timp, când sosul s-a îngroșat, se oprește focul de la aragaz și sosul se servește cald, alături de legume fierte (la aburi) sau de carne (de pui, în special).

TIPS-URI

1

Tăiați foarte fin, atât ceapa, cât și usturoiul.

2

Este necesar ca atât ceapa, cât și usturoiul să se călească ușor, până se înmoaie complet.

3

Amestecați cu grijă făina în smântână, ca să nu se formeze cocoloașe.

4

Nu preparați sosul, decât cu câteva minute înainte de servire.

5

Dacă doriți ca sosul să nu fie prea îngroșat, reduceți cantitatea de făină amestecată în smântână.

6

Nu este necesar să condimentați cu sare și piper, deoarece muștarul și supa concentrată au destule condimente care dau un gust bun sosului.

Daca ti-a placut reteta noastra "Sos alb, cu mustar si smantana" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Tartă franțuzească cu mere – rețeta simplă și delicioasă

la 11:02

Pasca fără aluat cu mascarpone și afine – desert cremos pentru Paște

ieri la 07:02

Brownie cu cartofi dulci - Rețeta delicioasă de post

pe 16.03 la 08:00

Tarta cu urzici - Reteta gustoasa de post

de Rocsi 9

pe 13.03 la 20:21

Salată de varză cu dressing de avocado - Rețeta savuroasă și sănătoasă

pe 13.03 la 16:29

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Rocsi

1133 puncte

MotanLaOale

73 puncte

madi_marin

24 puncte

miki_a

18 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]