Tort de ciocolata si cafea

de Ancutsa in Torturi, 11 Iun 2016 | 4881 vizualizari

 

Acesta e un tort cu blat de nuca si crema de unt si cafea, invelit in ciocolata, pe care l-am pregatit pentru Revelion, dar si pentru onomastica tatalui meu.

 

INGREDIENTE

  • pentru blat avem nevoie de:
  • 5 oua;
  • 5 linguri de zahar;
  • 2 linguri de faina;
  • 7 linguri cu nuca;
  • un praf de copt;
  • un virf lingurita sare
  • pentru crema avem nevoie de:
  • 1 pachet de unt 85% grasime (200 gr.)
  • 5 linguri de zahar;
  • 40 ml apa;
  • Galbenusurile de la alte 3 oua;
  • jumatate de lingurita zahar vanilat bourbon;
  • 2 linguri de cacao neagra;
  • 1 lingurita de cafea macinata;
  • pentru sirop avem nevoie de;
  • apa 500 ml;
  • 1 lingurita dulceata de rodie (sau orice esenta preferati);
  • 4 linguri zahar
  • pentru glazura de ciocolata:
  • 100 g ciocolata neagra;
  • 5 linguri de lapte;
  • 1 lingura de cafea (preparata)
  • pentru decoratiunile de ciocolata:
  • 100 g ciocolata neagra; 2 linguri de lapte;
  • pentru ornat avem nevoie de:
  • frisca lichida 200 ml;
Portii: 12
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Tort de ciocolata si cafea:

Mai intai preparam decoratiunile de ciocolata. Se topeste jumatate din tableta, adica 100 g de ciocolata impreuna cu 2 linguri de lapte, pe baie de aburi, amestecand pana se omogenizeaza. Se pune intr-un cornet din hartie de copt si se decoreaza pe o alta hartie de copt ce decoratiuni dorim. Se dau la frigider pana le vom utiliza la decorat.

Blatul:

Se separa 5 oua. Se bat cu mixerul albusurile cu un praf de sare pana se fac spuma, se adauga zaharul si se bat in continuare pana se intareste spuma. Se adauga treptat galbenusurile. Acum se adauga praful de copt, faina si nuca si amestecam cu o lingura. Compozitia se aseza intr-o cratita rotunda, pe foaie de copt, si se da la cuptor 30 de minute.

Siropul:

Pentru ca nu am mai avut decat o lingurita de esenta de rom, am completat siropul cu un pic de dulceata. Eu am folosit dulceata de rodie pe care am preparat-o mai demult in casa (dintr-o rodie si 7 linguri de zahar), am obtinut un borcanel mic, dar suficient cat sa experimentez la prajituri.

Astfel, pentru sirop, se pun la fiert apa cu 4 linguri de zahar, impreuna cu 1 lingurita de dulceata si se lasa sa fiarba aprox 5 minute, dupa care se ia de pe foc. Esenta se adauga dupa ce se ia siropul de pe foc.

Dupa ce s-au racit si blatul si siropul, taiem blatul in doua parti si il insiropam.

 

Crema de unt:

Se pun pe foc, intr-un ibric, 5 linguri de zahar, o jumatate de lingurita de zahar vanilat bourbon si 40 ml apa (adica atat cat sa acoperim zaharul) si se fierbe pana se topeste bine zaharul.

De la celelalte 3 oua vom folosi doar galbenusurile, pe care le amestecam cu mixerul pana se fac spuma. Turnam siropul de zahar putin cate putin si amestecam cu mixerul. Intrucat e fierbinte si ar topi untul, trebuie sa-l lasam un pic la racit.

Cand s-a racit, mixam din nou cu mixerul pentru ca lichidul sa redevina spumos. Adaugam si untul dar nu pe tot odata, ci in bucatele mici, amestecand continuu pana incorporam tot untul. Nu va ingrijorati daca arata lichid la inceput pentru ca se va inchega curand si va deveni cremos. Adaugam si cacaoa si cafeaua si omogenizam.

 

Avem grija sa pastram 3 linguri de crema pentru a face cateva flori ca decor, la final.

 

In continuare, se prepara frisca. Aceasta se bate cu mixerul pana se intareste. Nu se adauga zahar, caci e suficient de dulce. Se imbraca tortul in frisca in intregime.

 

Glazura de ciocolata:

Cealalta jumatate de tableta de ciocolata (restul de 100 g) se topeste impreuna cu 5 linguri de lapte pe baie de aburi. Eu am mai adaugat lapte, treptat pentru ca era foarte densa si am vrut sa o mai subtiez. Asadar, puneti lapte in functie de cat doriti de subtire glazura.

 

Se toarna glazura peste tort, intinzand cu grija, atat cat sa se scurga pe laterale.

 

Decorul:

Se orneaza cu flori din crema de unt si frisca. Acum adaugam si decoratiunile de ciocolata.

 

Pofta Buna!

 

Daca va plac retetele mele, le puteti gasi si pe blogul meu:

http://ancutsa-cuisine.blogspot.ro/2015/02/tort-de-ciocolata-si-cafea.html

Daca ti-a placut reteta noastra "Tort de ciocolata si cafea" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Plăcintă grecească cu oregano și mentă  - Rețeta savuroasă și ușor de pregătit

pe 22.11 la 16:33

Tort de morcovi cu nuci pecan - Desertul care te va cuceri prin savoare și aromă

pe 22.11 la 16:03

Salată caldă cu lipie crocantă - Rețeta simplă și gustoasă

pe 22.11 la 12:08

Prăjitură turnată cu mere - Desertul rapid și gustos

pe 21.11 la 10:51

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Tort de ciocolata si cafea