Aperitiv rulouri de omleta, cu jambon si cascaval

de RODIMUR in Aperitive / Garnituri, 11 Sep 2018 | 3359 vizualizari

 

"Provocarea GastroArt"
Pentru această nouă provocare, cu un subiect atât de generos și pe placul meu, am dorit să fac ceva din bucătăria franceză, de vreme ce ni s-a permis de la început să ne inspirăm din arta culinară internațională. Mi-a fost oarecum dificil să aleg, din zecile de propuneri, ceva care să-mi placă, să fie ușor și rapid de făcut și în plus să aibă impact asupra mâncăcioșilor români.
Până la urmă, m-am oprit asupra rulourilor de omletă, cu cașcaval și jambon, care pot fi servite atât calde, cât și reci, la mic dejun, sau la aperitive speciale. Și pentru ca descrierea să fie și mai clară, voi da aici link-ul inspirației mele, precizând că partea mea de "inovație"  a fost miezul ruloului, dintr-o pastă din brânză de vaci și măsline. 
https://www.lesoeufs.ca/recettes/roules-domelettes-au-jambon-et-au-fromage
Din ingredientele de mai jos am făcut două rulouri mari, pe care le-am tăiat în feliuțe de 1,5 cm grosime.

 

INGREDIENTE

  • 3 ouă
  • 6 felii de cașcaval
  • 6 felii de jambon
  • 3-4 linguri de brânză de vaci, bine scursă
  • 7-8 măsline negre
  • unt pentru uns tigaia
  • sare
  • piper
Portii: 2
Timp de preparare: sub 30 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Aperitiv rulouri de omleta, cu jambon si cascaval:

Se mixează bine ouăle cu un praf de sare și cu piper.

Se face o pastă din brânza de vaci bine scursă și măslinele mărunțite. Se mixează bine, după care se condimentează cu sare și piper și se lasă în așteptare, pentru a umple cu ea, omleta.

Se unge tigaia cu unt și se dă la foc mediu. Când tigaia se încinge, se toarnă o jumătate din cantitatea de ouă și condimente.

Se coace omleta la foc mediu și când ouăle s-au întărit, se răstoarnă pe o farfurie și apoi din nou în tigaie, cu partea necoaptă la bază.

Când omleta s-a rumenit bine, pe ambele fețe, se răstoarnă pe o farfurie plată, se acoperă cu 3 felii de cașcaval, apoi cu alte trei felii de jambon și în cele din urmă, la capătul din care se va începe rularea omletei se pun două linguri din pasta de brânză și măsline, preparată anterior.

Se rulează omleta și se taie felii groase de 1,5 cm.

Se procedează la fel și cu restul de ingrediente.

Se servesc calde, la micul dejun, sau reci, ca aperitive speciale, la ocazii. Se pot asocia roșii cherry, sau alte legume gustoase și proaspete, de mici dimensiuni.

TIPS-URI

1

Folosiți ingrediente proaspete, iar brânza de vaci trebuie să fie bine scursă.

2

Dacă nu cumpărați ingrediente deja feliate, va trebui să le pregătiți din timp, pentru ca prepararea rulourilor să nu dureze mult timp.

3

Omleta nu trebuie să fie prea groasă, ca să poată fi rulată ușor și frumos, fără să se rupă.

4

Feliile de cașcaval se pun pe omleta fierbinte, ca să se înmoaie puțin.

5

Dacă doriți să serviți rulourile la o ocazie specială, va trebui să le țineți la frigider în prealabil. Ca să nu se deruleze, le puteți prinde cu scobitori drăguțe din plastic.

Daca ti-a placut reteta noastra "Aperitiv rulouri de omleta, cu jambon si cascaval" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (21)

RODIMUR 1

13.09.2018, 10:50

Îți mulțumesc frumos, Dantes, pentru apreciere!

diaconta 1

13.09.2018, 20:57

Minunat aperitiv

RODIMUR 1

13.09.2018, 22:09

Claudia, îți mulțumesc frumos pentru apreciere!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Prajitura cu ghimbir, portocala si migdale – un desert aromat si rafinat

ieri la 18:08

Tort Clepsidra

de RODIMUR 8

ieri la 17:53

Poale-n brâu moldovenești - Rețeta tradițională cu aluat pufos și brânză dulce

pe 29.11 la 09:59

Biscuiți cu Nutella - Rapizi și delicioși

pe 29.11 la 09:49

TOP
utilizatori

oanapl

1103 puncte

Panacris

1014 puncte

RODIMUR

165 puncte

Rocsi

133 puncte

vasimur

126 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Aperitiv Oua scotiene