Platou festiv, pentru revelion

de RODIMUR in Aperitive / Garnituri, 30 Dec 2019 | 6610 vizualizari

 

Ideea acestei rețete de platou festiv cu aperitive pentru revelion mi-a venit la Crăciun, când de asemenea, pregătisem, ca de obicei, un platou special. Cred că mai erau câteva preparate, dar marea majoritate au fost repetate și pentru acest platou, de revelion.
Dintotdeauna mi-a plăcut să pregătesc aperitive drăguțe și gustoase, făcute cu puțin timp  înainte de evenimentul respectiv, ca să fie proaspete. Nici măcar pe vremuri, când pretențiile multora se limitau la felii de: salam, cașcaval, tobă, sângerete, telemea și alte bunătăți înșirate pe farfurii, nu prea procedam astfel, ci pregăteam platouri cu aperitive speciale, apreciate de toți invitații. 
Dovada acestei obișnuințe este că majoritatea acestor preparate se găsesc de ceva timp în lista mea de aperitive, pentru că de obicei nu încerc rețete noi atunci când am invitați. Mai întâi experimentez singură și abia după aceea le pun pe masă, în platouri, în fața musafirilor. Este modul meu de a le onora prezența în casa noastră...
Am pregătit două platouri aproximativ similare, pentru că nu-mi încăpeau toate preparatele pe unul singur. Pentru rețete, vă invit să urmați link-urile din rețetarul meu. Acolo sunt date și toate ingredientele necesare, cu mai multă exactitate decât aici.

 

INGREDIENTE

  • 10 felii de jambon
  • 12 linguri încărcate de salată de boeuf
  • 6 ouă, pentru umplut (12 jumătăți)
  • 6 roșii mari, pentru umplut
  • 6 roșii cherry, pentru buburuze (12 jumătăți)
  • 6 felii de cașcaval
  • 6 felii de șuncă presată
  • 12 chifteluțe de porc și 12 roșii cherry
  • chifteluțe de porc
  • 10-12 linguri de salată de vinete cu maioneză
  • umplutură din cremă de brânză (pentru buburuze)
  • umplutură de telemea, ouă și jambon, pentru rulourile de cașcaval
  • 100 grame de telemea de vaci, 1 cartof fiert și 50 grame de unt (pentru oamenii de zăpadă)
  • Pentru decor:
  • 8-10 foi de salată verde creață
  • 5-6 linguri încărcate de maioneză
  • măsline feliate
  • morcovi fierți
  • 1 ardei capia
  • piper boabe
Portii: 6
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Platou festiv, pentru revelion:

Mai întâi am spălat legumele și foile de salată. Am fiert ouăle pentru umplut și am pregătit roșiile cherry pentru umplut.

Am făcut salata boeuf și umpluturile pentru rulouri.

Am făcut salata de vinete și maioneza.

Am pregătit elementele de decor și am răzuit telemeaua și cartoful pentru oamenii de zăpadă.

Am umplut ouăle și roșiile. Am făcut rulourile de jambon și de cașcaval.

Am făcut oamenii de zăpadă și i-am ornat.

Am ornat toate aperitivele și le-am pregătit pentru aranjarea pe platouri.

Am pus foile de salată pe platouri și am aranjat aperitivele:

Omul de zăpadă, în mijloc: 

https://www.bucataras.ro/retete/aperitiv-oameni-de-zapada-din-branzeturi-85244.html

Rulourile de șuncă, umplute cu salată de boeuf:

https://www.bucataras.ro/retete/aperitiv-rulouri-de-sunca-umplute-cu-salata-boeuf-84961.html

Rulouri de cașcaval: https://www.bucataras.ro/retete/aperitiv-rulouri-svaiter-89474.html

Ouă umplute cu cremă de brânză și jambon:

 https://www.bucataras.ro/retete/aperitiv-oua-umplute-cu-crema-de-branza-si-jambon-89189.html

Roșii umplute cu salată de vinete (la care am adăugat maioneză, pentru că nu sunt de post): 

https://www.bucataras.ro/retete/aperitiv-de-post-rosii-umplute-cu-salata-de-vinete-84174.html

Buburuze umplute cu cremă de brânză: 

https://www.bucataras.ro/retete/aperitiv-buburuze-umplute-82229.html

Am făcut chifteluțe după rețeta: 

https://www.bucataras.ro/retete/chiftelute-in-sos-de-maioneza-cu-ceapa-85552.html

Pentru salata de boeuf am respectat rețeta:

https://www.bucataras.ro/retete/salata-de-boeuf-84903.html

 

TIPS-URI

1

Asigurați-vă că toate produsele sunt proaspete și pregătiți aperitivele cu puțin timp înainte de eveniment.

2

Păstrați aperitivele la rece, închise ermetic, sau măcar acoperite cu folie alimentară.

3

Buburuzele umplute pot fi puse așa că în rețeta originală, sau pur și simplu pe feliuțe de cașcaval, ca în această rețetă de platou festiv.

4

În rețetele de la link-uri sunt date cu precizie cantitățile de ingrediente, pe care le puteți ajusta în funcție de porțiile necesare.

Daca ti-a placut reteta noastra "Platou festiv, pentru revelion" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (27)

RODIMUR 1

04.01.2020, 11:06

Îți mulțumesc frumos, Dantes, pentru apreciere...!

Ancutsa 1

04.01.2020, 11:21

Cu siguranta invitatii s-au simtit rasfatati!

RODIMUR 1

04.01.2020, 11:34

Desigur, Ancutsa... Mulțumesc frumos!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Plăcintă grecească cu oregano și mentă  - Rețeta savuroasă și ușor de pregătit

ieri la 16:33

Tort de morcovi cu nuci pecan - Desertul care te va cuceri prin savoare și aromă

ieri la 16:03

Prăjitură turnată cu mere - Desertul rapid și gustos

pe 21.11 la 10:51

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

pe 20.11 la 14:48

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Aperitiv cu piept de pui