Salata din icre de crap, cu gris

de RODIMUR in Salate, 4 Dec 2018 | 4113 vizualizari

 

Mai întâi trebuie să spun că cea mai bună salată de icre, preparată acasă este aceea făcută de mămica. Nu cred că voi reuși vreodată să cunosc secretul acestui preparat de excepție, pentru că atunci când ne întâlnim, nu discutăm despre mâncare.
În al doilea rând trebuie să spun că eu fac rareori salată de icre, doar atunci când găsim icre în peștii pe care-i cumpărăm pentru consum. Nu cumpăr icre congelate și nici sărate, iar cum peștii cumpărați au rareori icre, și salata se face rar în casă.
Și în al treilea rând trebuie să spun că am aflat abia de curând că salata de icre poate fi preparată cu pâine înmuiată și stoarsă. (Poate pentru că fac rar, nu m-a interesat foarte mult subiectul, într-atât încât să mă informez ”en détail”.) Mi se pare că pâinea înmuiată, chiar și stoarsă foarte bine, ar fi lipicioasă, ceea ce nu mi-ar plăcea în salată. 
Întotdeauna am preparat icrele cu gris. Știu că unii au o reținere față de acest ingredient, deși din el se fac delicioasele găluște, din el se fac unele creme pentru prăjituri de post...Tocmai pentru că mi-e cunoscută această reținere, am precizat din titlu că această salată este făcută din icre, cu gris, ceea ce mie mi se pare foarte bine. Datorită grisului, salata de icre nu ”se taie” (sau se repară, dacă e ”tăiată”, cu gris). În plus, salata devine mai pufoasă, iar uleiul nu se simte în mod neplăcut. Oricum, nu cred că icrele preparate simplu, fără un adaos (gris, sau pâine, în cazul altora) ar fi mai bune. Poate mă înșel, dar asta este părerea mea, cel puțin deocamdată...

 

INGREDIENTE

  • 3 linguri de icre de crap
  • 3 linguri de gris
  • 250 ml de apă
  • 100 ml de ulei de floarea soarelui
  • zeama de la 1/2 lămâie
  • 1/2 ceapă albă
  • 2-3 linguri de apă minerală
  • sare
  • Pentru decor:
  • rondele de ceapă roșie
  • rondele de lămâie
  • măsline
Portii: 8
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Salata din icre de crap, cu gris:

Icrele se curăță de pielițe, se pun într-o sită cu un tifon curat și se spală de sânge, la un jet slab de apă. Se lasă icrele în strecurătoare, ca să se scurgă bine de apă.

Separat se pune la fiert apa și când fierbe, se diminuează focul de la aragaz și se adaugă ”în ploaie” cele trei linguri de gris. Se amestecă întruna, ca să nu se formeze cocoloașe. Când grisul s-a legat/îngroșat, se ia crăticioara de pe foc și se lasă la răcit.

Când grisul s-a răcit, se pune într-un bol și se mixează puțin, după care se adaugă, pe rând câte o linguriță, din icrele scurse de apă. Se mixează icrele cu grisul și se adaugă uleiul, puțin câte puțin, apoi apa minerală, sare și zeamă de lămâie, după gust, iar la urmă, ceapa răzuită pe răzătoarea mic, sau tăiată foarte fin.

Salata de icre se pune într-un vas care se poate acoperi și se decorează după preferință.

Se păstrează până la epuizare în frigider.

TIPS-URI

1

Dacă folosiți icre sărate, va trebui să adăugați puțină sare, sau poate chiar deloc, în funcție de gust.

2

Ceapa se răzuiește pe răzătoarea mică, sau se taie foarte fin.

3

Puteți adăuga mai multă ceapă, sau lămâie, în funcție de preferință. Dar adăugați-le puțin câte puțin și gustați mereu, ca să potriviți preparatul după gustul dumneavoastră.

4

Păstrați la frigider salata de icre, ca să nu se deprecieze.

Daca ti-a placut reteta noastra "Salata din icre de crap, cu gris" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (31)

RODIMUR 1

10.12.2018, 13:44

Mă bucur, Mimi...Mulțumesc frumos!

claudiaO 1

12.12.2018, 11:50

buna tare salata asta!
eu mai adaug cateodata si fasiute de peste afumat (macrou sau heribng) si iese si mai gustoasa!

RODIMUR 1

12.12.2018, 12:06

Claudia, îmi place sugestia ta! Cred că icrele sunt și mai bune cu pește afumat... Mulțumesc, voi încerca și eu...!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

ieri la 14:48

Cum sa faci o casuta din turta dulce - un proiect delicios si creativ

pe 19.11 la 20:43

Omuleti din turta dulce - reteta delicioasa pentru sarbatori

pe 19.11 la 20:36

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Salata de icre